Așa cum se preconiza, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă. ”Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.03.2021.”, se menționează la articolul 1 al Hotărârii nr. 16 din 10 martie. Tot prin această decizie, intervalul orar în care este interzisă circulația pe drumurile publice, fără justificare, a fost stabilit între 22:00 și 5.00. ”Totodată, CNSU propune limitarea gradului de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, pentru spațiile de cazare dispuse în următoarele localități/ zone în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă: Azuga, Bușteni și Sinaia din județul Prahova; Băile Tușnad, Borsec, Băile Homorod, Harghita-Băi din județul Harghita;
Borșa și Cavnic din județul Maramureș; Poiana Brașov, Predeal și Bran din județul Brașov;
Sovata din județul Mureș; Vatra Dornei din județul Suceava; Voineasa din județul Vâlcea;
Zona Borlova-Muntele Mic, comuna Turnu Ruieni din județul Caraș-Severin; Arieșeni din județul Alba; Durău din județul Neamț; Novaci-Rânca din județul Gorj; Păltiniș din județul Sibiu; Stâna de Vale din județul Bihor; Straja din județul Hunedoara.”, potrivit Hotărârii nr. 16 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Toate măsurile propuse de CNSU pentru prelungirea stării de alertă le găsiți AICI.
CNSU propune prelungirea stării de alertă cu 30 de zile. Hotelurile și pensiunile din stațiunile montane se pot ocupa până la 70%
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -