Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben pentru 9 județe din Muntenia și sudul Moldovei, precum și pentru municipiul București. Avertizarea intră în vigoare astăzi, la ora 10.00, și este valabilă până mâine dimineață, la ora 9.00. În acest interval, în sudul Moldovei şi în cea mai mare parte a Munteniei, local, ninsorile vor fi însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă consistent. În judeţele Călăraşi, Giurgiu, în sudul judeţelor Prahova şi Dâmboviţa, precum şi în judeţul Ilfov şi municipiul Bucureşti vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări cu viteze de 45-55 de km/h, iar în judeţele Vrancea, Buzău şi Ialomiţa rafalele vor depăşi 55-60 de km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. În estul Munteniei şi sud-estul Moldovei, în cursul zilei, se vor menţine depunerile de polei.
- Advertisment -