Administrația Națională de Meteorologie a prelungit codul galben de ploi torențiale, din această seară și până vineri seară, la ora 21.00. În acest interval, în cea mai mare parte a Moldovei, local în estul și sud-estul Transilvaniei, Maramureș și în nordul Munteniei și al Olteniei vor fi perioade în care va ploua însemnat cantitativ. Prin acumulare sau în intervale scurte de timp, se vor înregistra cantități de apă de 20-30 de litri/mp și pe arii restrânse 50-60 de litri/mp. Potrivit meteorologilor, va continua să plouă în majoritatea regiunilor până sâmbătă, 30 iunie, temporar însemnat cantitativ. Cel mai probabil, și hidrologii vor prelungi avertizările de inundații în mai multe bazine hidrografice, inclusiv din Vrancea.
- Advertisment -