Ion Durnescu, fragment din coloana infinitului neamului românesc, fragment de istorie vie, reper pentru generația tânără, generația care își descoperă valorile și drumul către viitorul nescris al patriei. În zi de sărbătoare, sâmbătă – 24 aprilie 2021 Centrul de Tineret Focșani din cadrul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vrancea a organizat proiectul “Eroii uitați ai Vrancei”. La activitate, alături de coordonatorul proiectului – prof. Orania Zdrîncu, au fost invitate să participe doamna muzeograf Emilia Atanasiu din partea Muzeului Vrancei și doamna profesoara Iulia Soare din partea Centrului Județean de Resurse și Asistenţă Educaţională Vrancea. După oferirea Diplomei de Recunoștință, am petrecut câteva ore alături de acest om minunat, un adevărat EROU NAȚIONAL, domnul colonel în rezervă Ion Durnescu. Am avut ocazia să ascultăm câteva dintre poveștile marelui erou care, cu lacrimi în ochi, povestea crâmpeie din trăirile sale pe front. Acum, marea sa luptă nu mai este războiul ci singurătatea, care, ne mărturisea, este tot mai apăsătoare.
Cei 98 de ani pe care i-a adunat în salba vieții păstrează vie amintirea zilelor petrecute pe front în cel de-Al Doilea Război Mondial. Poveștile sale fascinează și întristează în aceeași măsură pe cei care le ascultă. De asemenea, domnul Durnescu a transmis și un mesaj tinerilor, mesaj pe care, cu ocazia viitoarelor activități ale Centrului de Tineret, organizate în parteneriat cu Muzeul Vrancei, intenționăm să îl transmitem mai departe. Prima astfel de activitate se va desfășura online marți-27 aprilie 2021, orele 16.00 la care vor participa elevi de la clasele a 9-a D și a 11-a G de la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Focșani, coordonați de doamnele profesoare Ionela Batog și Corina Agache.
Sperăm ca prin ceea ce am făcut și facem să reușim să îi aducem un omagiu și un crâmpei de recunoștință pentru faptele sale glorioase. Ne dorim ca bunul Dumnezeu să îi dea sănătate și să ne revedem sănătoși și la anul, să putem sărbători noul an adăugat în salba vieții. La ceas de sărbătoare, Centrul de Tineret Focșani împreună cu colaboratorii și cu tinerii din județ, îi urăm cu emoție un călduros “La multi ani!“, mulți ani cu sănătate, în care îi vom fi alături cu venerație și sete de cunoaștere specifică vârstei noastre. Domnul colonel în rezervă Ion Durnescu mai are multe lucruri să ne învețe, să ne împărtășească și de aceea îl rugăm să ne fie învățător încă mulți ani de acum înainte. Domnule col.(r) Ion Durnescu, vă mulțumim în numele nostru, al Centrului de Tineret Focșani, și în numele sutelor de tineri care ne trec pragul! “La multi ani!“. (DJST Vrancea)