„Crezi ca e o actrita din filmele cu Charlie Chaplin (filme pe care le-am vazut, le-am revazut si le voi revedea pana voi disparea complet din fata televizorului)? Nu. E femeia care a crescut 8 copii. Singura. Cu un sot nevoit sa munceasca la 100 de km departare pentru cativa lei pe care ii trimitea acasa. Care nu erau oricum suficienti. E mama care i-a dat viata si educatie tatalui meu. E bunica mea! M-a invatat sa hranesc animalele. Sa scot apa din fantana. Sa culeg fructele din livada. Sa matur curtea. Sa deschid poarta cand veneau gastele de la balta. Sa curat mormintele strabunicilor mei din cimitirul de pe deal…
A fost, de fapt, bunica mea. Au ramas doar vederile pe care i le-am trimis din toate colturile lumii, insirate pe peretii din casa in care a trait, a muncit si apoi s-a dus sa se odihneasca in cimitirul de pe deal. Ea nu mai e sa le citeasca, sa le reciteasca si sa le arate tuturor satenilor cu mandrie in glas: „Nepotul meu mi le-a trimis. Joaca la Steaua si pleaca in toate tarile straine”. Asa a vazut ea tarile straine. Prin ochii mei.
Mai venea la noi, la Singeorz-Bai, sa faca o baie in cada, in sambata cand primeam apa calda. 2 ore de apa calda! Si atunci, statea putin si pleca grabita acasa de grija animalelor din curte. Bivolite, oi, porci, gaini, gaste, curci, iepuri, pisici, caini si binenteles cocosul cel rau care imi sarea mie in spate. Daca inchid ochii, le aud si azi, galagioase, cum misunau in grajdul si curtea din fata casei.
N-am apucat sa-mi iau ramas bun de la ea si asta e un mare regret al meu. Totusi, in sufletul meu ea traieste la fel ca intotdeauna. Aceeasi fiinta simpla, buna, vesela, harnica, ordonata, ingrijita si frumoasa. Nu-i asa c-a fost cea mai frumoasa?”, scrie Gabi Balint, pe Facebook, despre bunica sa.
