Asociaţia Naţională a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România (ANCMMR) și Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) apreciază că, în contextul în care Ministerul Agriculturii a comunicat în spațiul public despre intenția de a opera o a șasea plafonare – mult mai extinsă față de toate celelalte și care sa privească toate produsele românești – devine critică necesitatea unui studiu de impact. Realizarea unui studiu este practic singura modalitate de a obține informații și evaluări clare, pentru toți operatorii economici din sectorul agro-alimentar, despre implicațiile pe care o astfel de decizie le poate avea, atât pe termen scurt dar și în contextul pieței concurențiale comune.
Astfel, ar trebui să fi exprimate clar oportunitățile, riscurile și responsabilitățile plafonărilor succesive pentru a nu intra cu toții într-o aventură cu final extrem de incert. La această oră, nu există niciun fel de evaluare sau aproximare asupra efectelor concrete în piață pentru consumatori, fermieri, producători sau retaileri și nici obiectivul pe care astfel de măsură l-ar putea urmări.
Sperăm că domnul ministru va reuși să găsească un moment în care se va opri din elanul zelos al plafonărilor își va putea face o imagine de ansamblu și va încerca sa aibă un dialog real cu toți participanții la lanțul agro-alimentar din România. Astfel și-ar putea asigura un răgaz pentru a înțelege cu adevărat nivelul de îngrijorare și de incertitudine privind echilibrul sectorului agro-alimentar din țară. Așteptăm și de la domnul ministru de Finanțe un input în această situație, care în opinia noastră necesită o abordare decizională integrată. (comunicat de presă)