vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăEconomicComisia Europeană a aprobat schema de ajutor de stat pentru sprijinirea IMM-urilor...

Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor de stat pentru sprijinirea IMM-urilor afectate de pandemia COVID-19

Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor de stat în valoare de 935 milioane euro pentru acordarea de granturi IMM-urilor afectate de pandemia COVID-19, sprijin ce va fi finanțat prin intermediul Programului Operațional Competitivitate 2014-2020. Valoarea totală a granturilor ce vor fi acordate IMM este de 1 miliard euro, sumă ce include și contribuția de la bugetul de stat și cofinanțarea asigurată de beneficiari. Acordarea granturilor este reglementată de OUG nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene. Granturile acordate le vor asigura întreprinderilor mici și mijlocii lichiditățile necesare continuării activității, păstrării locurilor de muncă și încurajării investițiilor în viitor. Ajutorul de stat se va acorda prin intermediul următoarelor măsuri:

  • 100 de milioane euro pentru microgranturi: IMM-uri fără niciun angajat, PFA-uri și ONG-uri cu activitate economică în domeniile cultural-artistice și cinematografie, cabinete medicale individuale implicate în tratarea pacienților infectați cu COVID. Valoarea unui microgrant va fi de 2.000 euro, iar numărul estimat al beneficiarilor este de max. 50.000.
  • Granturi pentru capital de lucru în cuantum de 350 milioane euro (sumă ce include contribuția de la bugetul de stat și a beneficiarilor) pentru IMM-uri din domenii de activitate precum: HoReCa, serviciile de transport, industria de evenimente, editurile și bibliotecile. De aceste finanțări vor beneficia aproximativ 65.000 de firme din România. Numărul estimat al beneficiarilor este de max. 100.500.
  • 550 milioane euro pentru granturi de investiții (sumă ce include contribuția de la bugetul de stat și a beneficiarilor) pentru: IMM din industria alimentară, energie, echipamente, servicii de îngrijire, reparații și întreținere, turism, hoteluri, confecții etc. Valoarea acestora va fi între 50.000 euro și 200.000 euro, în funcție de nevoile de finanțare ale proiectelor de investiții depuse pentru contractarea de finanțări. Numărul estimat al beneficiarilor este de max. 15.000.

Implementarea schemei de ajutor de stat va fi asigurată de Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Competitivitate și de Ministerul Economiei, Energiei și a Mediului de Afaceri (MEEMA), în parteneriat cu Agențiile pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului (AIMMAIPE) și Serviciul de Telecomunicații Speciale. Fondurile prevăzute în schema de ajutor de stat aprobată de Comisia Europeană vor ajunge la IMM-urile române până la sfârșitul acestui an. (sursa: MFE)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu