Șefii Comisiei Europene au venit, astăzi, cu propuneri concrete de măsuri în contextul crizei energetice mondiale. Printre propunerile Comisiei Europene este și cea de reducere obligatorie a consumului european de electricitate cu 10%, în timp ce în orele de vârf reducerea trebuie să fie de minimum 5%. Iată, mai jos, o parte din declarațiile lui Frans Timmermans, vicepreședinte al Comisiei Europene, legate de măsurile propuse pentru statele membre ale Uniunii Europene.
- În primul rând, propunem o reducere a consumului european de energie electrică de 10%. În orele de vârf, consumul de electricitate trebuie să scadă cu minim 5%, pentru a evita să folosim cea mai scumpă energie, produsă de centralele pe gaz. Acest lucru va fi obligatoriu.
- În al doilea rând, propunem un mecanism european pentru colectarea și redistribuirea profiturilor și veniturilor excepționale pe care războiul le-a adus unora dintre companiile energetice. Acest lucru ar putea genera până la 117 miliarde de euro de euro, pentru a susține gospodării și afaceri care se luptă cu prețurile mari. În ziua de astăzi, centralele de electricitate pe bază de gaz au costuri de operare extrem de mari și aceste centrale setează prețul pieței. Asta înseamnă că centralele cu costuri de operare mai mici au putut să obțină profituri extraordinare, mult peste ce ar fi fost rezonabil pe baza deciziilor lor de investiții. Propunem să plafonăm veniturile acestor producători inframarginali la 180 euro/ MWh. Acest nivel încă permite profituri și le permite producătorilor stimulente să investească.
- Companiile de combustibili fosili au beneficiat de asemenea pe seama pieței. Am văzut în această vară răscumpărări de acțiuni, dividende excepționale. Așadar a treia măsură este o taxă de solidaritate pentru aceștia, ca să putem susține consumatorii de electricitate. Pentru a distribui aceste sume către gospodării și firme, propunem statelor membre câteva soluții: de la transferuri directe la consumatorii finali și premii pentru a reduce consumul de energie, la stabilirea unui preț mai mic pentru volume limitate, care este o modalitate bună pentru a oferi susținere specifică pentru gospodării.
- În acest stadiu, prețurile rămân mari și nu există soluție rapidă. Trebuie să subliniez asta. Următoarele ierni, nu doar aceasta, următoarele ierni vor fi grele. Nu vă îndoiți de asta.