sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateCompetiție transregională de dezbateri academice la Focșani

Competiție transregională de dezbateri academice la Focșani

Competiția transregională de dezbateri Focșani Mixt Team Open, organizată de Consiliul Județean al Elevilor Vrancea, sub egida ARDOR Muntenia și ACORD, ajunge în weekend-ul 15-17 noiembrie 2019 la cea de-a doua ediție, urmând același obiectiv – de a crea, pe termen lung, o comunitate a celor pasionați de această artă. Dezbaterile academice sunt o manifestare organizată, prin care două echipe oponente propun și implicit infirmă o moțiune sau o tematică dată. În cazul evenimentului „Focșani Mixt Team Open” aceste echipe sunt formate aleatoriu, cu elevi din orașe și cluburi din regiunile Moldova și Muntenia, încurajând învățarea din bune practici și din contexte și perspective diferite. Moțiunile abordate vor fi de tip impromptu, pentru care timpul de pregătire este redus la o oră înaintea fiecărei runde, ceea ce le testează participanților gândirea critică, lucrul în echipă, analiza și sinteza în condiții de stres. La fel ca anul trecut, dezbaterile vor avea loc la Colegiul Național „Unirea” începând cu dimineața zilei de sâmbătă, până seara, iar duminică până la prânz. Programul evenimentului este disponibil  online, pe pagina de Facebook a Focșani Mixt Team Open, dar și pe afișele aflate în locațiile partenere. Ușile sălilor de dezbateri sunt deschise întregului public care dorește să asiste la desfășurarea competiției, singura condiție fiind menținerea liniștii și ordinii în timpul discursurilor ținute de participanți. Așteptăm pe oricine interesat de vizionarea argumentelor aduse de debateri, de la elevi, la părinți și profesor; pentru o eficiență mai mare în administrarea spectatorilor, încurajăm doritorii să completeze următorul formular: https://forms.gle/vdACBJEiQCBi2XmK8

Această ediție a competiției Focșani Mixt Team Open nu ar fi fost posibilă fără sprijinul unor instituții care ne susțin în derularea cât mai facilă a evenimentului. De aceea, pe această cale, dorim să mulțumim ARDOR Muntenia și ACORD, Colegiului Național „Unirea”, care găzduiește dezbaterile din cele două zile, Hotel Unirea și Direcției Județene de Sport și Tineret Vrancea, pentru asigurarea cazării și meselor participanților. Nu în ultimul rând, mulțumim sponsorilor AGROBOG, Comcereal SA, Migami și Juritest. Mai multe detalii, pe pagina evenimentului Focșani Mixt Team Open și pe pagina Consiliului Județean al Elevilor Vrancea, structura reprezentativă a drepturilor și intereselor elevilor. (comunicat CJE Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu