Zile de sărbătoare, în comuna Bălești, în minivacanța de Adormirea Maicii Domnului. Mai întâi duminică, 13 august, se organizează un concurs de pescuit pe balta din comună, curățată și populată de administrația locală. Concursul se va desfășura între orele 5:00 și 12:00 și pot participa doar fiii satului. Participanții trebuie să respecte o serie de reguli:
– fiecare concurent are voie cu maxim 2 bețe/lansete de pescuit la alegere;
– se poate reține doar peștele mai mare de un kilogram, restul se eliberează pe loc;
– câștigător va fi declarat pescarul cu cea mai mare captură;
– câștigătorul va primi un premiu în valoare de 1000 lei.
”Pentru buna desfășurare a concursului și pentru a se putea menține curățenia, vă anunțăm că, în zilele de 10, 11 și 12 august, pescuitul va fi interzis.”, a precizat primarul comunei Bălești, Silviu Stoica Gheorghe.
Marți, 15 august, Primăria și Consiliul Local Bălești organizează un spectacol artistic, sub genericul Ziua Comunei. Spectacolul va avea loc în curtea școlii din centrul comunei, cu începere de la ora 16:00. Pe scenă vor evolua artiști cunoscuți: Mariana Ionescu Căpitănescu, Valentin Sanfira, Jean de la Craiova, Cristian Rizescu, Mario Buzoianu, Teodora Bîrsan, Karla Lucuță, Maria Murgoci și Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei”. Sărbătoarea comunei se va încheia cu un foc de artificii.