vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneConferință de informare a fermierilor în comuna Țifești

Conferință de informare a fermierilor în comuna Țifești

Seria conferințelor de informare a fermierilor demarată de APIA pentru promovarea exclusivă a măsurilor delegate de AFIR către APIA din Programul National de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, a ajuns astăzi, 19 mai 2022, la Țifești, în județul Vrancea. Prin această amplă Campanie de informare ne propunem să eficientizăm implementarea măsurilor de dezvoltare rurală gestionate și să creștem gradul de absorbție a fondurilor europene aferente acestora. Măsurile vizate sunt Măsura 10 – Agromediu și climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, Măsura 13 Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale, Măsura 14 – Plăți în favoarea bunăstării animalelor, Măsura 8 – Submăsura 8.1 – Împădurirea și crearea de suprafețe împădurite, Măsura 15 – Submăsura 15.1 – Plăţi pentru angajamente de silvomediu.

Și de această dată ne-am bucurat de prezența celor mai importante oficialități locale, respectiv a Prefectului județului Vrancea, domnul Nicușor HALICI, și a Președintelui consiliului județean Vrancea, domnul Cătălin Dumitru TOMA, care au ținut să transmită fermierilor vrânceni, beneficiari ai fondurilor europene, toată susținerea administrației locale. ”Am ajuns astăzi în Vrancea, la Țifești, unde sala a fost plină, ca peste tot în țară, și interesul manifestat pentru aceste forme de sprijin a fost unul crescut; fermierii au venit cu multe întrebări, au solicitat clarificări pe diverse spețe punctuale, deci sesiunea a fost una benefică și constructivă.” a declarat Adrian PINTEA, Director General APIA.

Sesiunea de informare de la Țifești – Vrancea face parte din seria conferințelor dedicate promovării măsurilor de dezvoltare rurală implementate de APIA, următoarele sesiuni de informare fiind programate a se desfășura la nivelul județelor Mureș, Covasna, Gorj, Dâmbovița, Timiș, Bihor. (sursa: APIA)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu