Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea au confiscat peste 97 de metri cubi de lemn, în urma neregulilor constatate în timpul unor controale silvice, la societăți comerciale și persoane fizice. În urma activităților desfășurate pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice privind exploatarea, transportul, depozitarea,deținerea și comercializarea materialelor lemnoase, în perioada 2-8 august a.c., polițiștii vrânceni au efectuat 120 controale, din care 112 pe drumurile publice, 5 în fondul forestier şi 3 controale la instalaţiile de debitat lemn rotund. Astfel, au fost constatate 6 infracțiuni prevăzute de Legea 46/2008 modificată și au fost aplicate 65 sancțiuni contravenționale, din care 36 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare de 105.200 lei. De asemenea, a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 97,31 m.c. material lemnos, în valoare de 26.750 lei.
Exemple semnificative:
La data de 2 august a.c., ora 12.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vrâncioaia s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în cursul anului 2018, un localnic ar fi tăiat ilegal 11 arbori din speciile frasin, salcâm și cireș, dintr-o suprafață de teren situată în punctul ,,Chicerea”, situată în extravilanul satului Vrâncioaia, iar materialul lemnos rezultat l-ar fi transportat la domiciliul său. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tăiere fără drept de arbori”.
În perioada 31 iulie – 3 august a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică au efectuat 17 percheziții pe raza comunelor Câmpuri şi Soveja, la domiciliile a 9 persoane precum și la 8 puncte de lucru ale unor societăţi comerciale care au ca obiect principal de activitate exploatarea, debitarea şi comercializarea de masă lemnoasă, în urma cărora au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor documente şi înscrisuri privind tranzacții cu material lemnos. Totodată, în urma neregulilor constatate, a fost confiscată cantitatea de 74,8 mc material lemnos, fiind aplicate 24 de sancțiuni la Legea 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
La data de 3 august a.c., ora 20.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Nereju au identificat pe raza localității cantitatea de 11.658 m.c. lemn rotund rășinoase molid. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că materialul lemnos aparține unui bărbat din comuna Nereju, material lemnos deținut fără documente legale de proveniență. Cel în cauză a fost sancționat contravențional, conform Legii nr. 171/2010 Ac., fiind totodată dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 11.658 m.c. lemn rotund molid. Acţiunile de prevenire şi combatere a delictelor silvice vor continua. (IPJ Vrancea)