sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneConfiscări și amenzi la regimul articolelor pirotehnice

Confiscări și amenzi la regimul articolelor pirotehnice

Poliția Română continuă acţiunea ,,Foc de Artificii”, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice. Săptămâna aceasta, polițiștii au constatat aproape 80 de infracţiuni, au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, au confiscat 742 kg. de articole pirotehnice, în valoare de peste 35.000 de lei și au retras 2 autorizații.
Poliţia Română, prin Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – I.G.P.R., acţionează la nivel naţional, în perioada 15 noiembrie 2016 – 4 ianuarie 2017, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice. Acţiunea ,,Foc de Artificii” vizează verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice şi are ca scop prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei din domeniu.

Astfel, în perioada 9 – 15 decembrie a.c., polițiștii au efectuat 435 de acţiuni și controale în complexe, pieţe şi alte obiective și au verificat activitatea a 123 de persoane fizice şi juridice autorizate să deruleze operațiuni cu articole pirotehnice. Au fost constatate 79 de infracţiuni și au fost depistate 66 de persoane fizice şi juridice neautorizate, față de 82 de persoane fiind efectuate cercetări în cauze penale. De asemenea, au fost confiscate 742 de kg. de articole pirotehnice, în valoare de 35.390 de lei și au fost retrase două autorizații, fiind aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de 21.500 de lei.
O atenție deosebită a fost acordată deținerii și mânuirii de articole pirotehnice de către copii și tineri. Pentru prevenirea evenimentelor negative în care aceștia ar putea fi implicați, polițiștii au desfășurat 386 de activități de informare în școlile din țară. Poliţia Română reaminteşte că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului. Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.
Sursa: Biroul de presă al IGPR


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu