Consorțiul de organizații ce implementează proiectul „Semnalăm Traficul, Oprim Pericolul – AntiTrafic” (STOP – AT) a organizat conferința de final de proiect care a marcat impactul activităților derulate începând cu aprilie 2021. Silvia Tăbușcă, director al Centrului pentru Educație și Cercetare Juridică – ECLER, partener în proiect, a deschis discuțiile, menționând: „Suntem aproape de finalul proiectului și rezultatele sunt excelente. Pe partea de prevenire a fenomenului de trafic de persoane, tinerii cu care am intrat în contact în cadrul proiectului vor deveni la rândul lor ambasadori în comunitățile locale pentru a transmite mai departe mesajele de conștientizare și informare despre riscurile traficului de minori. Apoi, au fost o serie de investigații jurnalistice care ne-au ajutat să identificăm unele cazuri concrete și să le aducem în atenția publicului larg și a autorităților competente. Au fost pregătiți profesioniști pentru a putea să identifice timpuriu și să gestioneze cazuri de trafic de persoane. Am constatat că toate activitățile din proiect au fost extrem de bine primite în România”.
Oana Țigănescu, coordonator program, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, a spus: „Această componentă a programelor de finanțare adresează un domeniu mai puțin explorat, rolul ONG-urilor în sprijinirea și asigurarea drepturilor omului. Când am inclus în potențiale grupuri țintă victimele traficului de persoane, acum mai mulți ani, dispuneam de destul de puține informații privind traficul de persoane și privind organizațiile din acest domeniu. Între timp, au fost dezvoltate câteva proiecte care au adus o contribuție importantă începând de la cunoașterea domeniului de către publicul general, de către persoanele cele mai expuse sau persoanele care intră în contact cu potențialele victime ale traficului și de către toți cei implicați. Grupul țintă format din victimele traficului de persoane sunt dintre cele care sunt mai greu văzute și adesea implicarea este un act de curaj al celor care semnalează situațiile dar și al celor care intră în procesul de a se ocupa de ele în diferite etape de recuperare. Activitățile care li se adresează victimelor sunt la intersecția mai multor specializări și instituții și de aceea susținem cooperarea între instituții pentru asistență, proactivitate și nu în ultimul rând pentru cercetare, pentru că lucrurile trebuie să fie foarte bine fundamentate”.
Alice Martiș, manager proiect, Asociația Valoare Plus, a subliniat că: „Deși nu a ajuns la final, proiectul a depășit deja grupul țintă asumat.Au fost pregătiți 155 de profesioniști din DGASPC, poliție, instituții de învățământ, jurnaliști, preoți, ONG-uri (cu 3% mai mult decât targetul asumat, deși mai sunt 2 traininguri de susținut). În plus, au fost pregătiți sau informați despre riscurile traficului de persoane 6.571 (800 target asumat) de elevi din 14 de instituții școlare din 25 de județe cu risc ridicat de trafic de persoane, iar materialul didactic realizat în cadrul proiectului este folosit de către Ambasadorii ECLER și cadre didactice pentru a informa peste 16.000 de tineri. Prin campaniile de informare, aspecte referitoare la detectarea timpurie a cauzelor de trafic, la protecție și riscurile asociate acestui fenomen au ajuns la 557.708 (15.000 target asumat). Aceste rezultate au fost posibile și datorită celor 200 de parteneriate (20 target asumat) încheiate cu diverse instituții publice și ONG-uri.”
Nicolae Gorunescu, vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție a spus că situațiile de trafic de persoane sunt un domeniu de responsabilitate interinstituțională, „lucru care în sine este o provocare în România”. Între elementele cheie decisive pentru a gestiona aceste situații, menționate de domnia sa, se numără: „persoanele alese pentru a depista, a interveni, a recupera situația copiilor victime ale traficului; utilizarea tehnologiei din mai multe puncte de vedere de către instituțiilor implicate, crearea și utilizarea unor baze de date și obișnuința instituțiilor de a le utiliza”. Dl. Gorunescu a mai amintit provocările din domeniu, între care faptul că în România nu există o meserie de educator, o formare inițială pentru cei care lucrează în centrele de plasament unde pot apărea cazuri de trafic de minori. Pe segmentul de intervenție, acesta a menționat că este necesară crearea unui mecanism de identificare și raportare a situațiilor de violență asupra copiilor.
Participanții la eveniment au mai subliniat importanța, în momentul audierii copiilor care au fost identificați ca victime, a creării unui mediu prietenos, a existenței camerelor de consiliere și centre de tip Barnahus, pe modelul funcțional în statele vestice europene. La conferință au mai participat: Iulian DINU, Consilier juridic superior, Ambasada Țărilor de Jos la București, Cerasela BĂNICĂ, Membră în Colegiul Director, CNCD, Secretar de stat, Adriana SĂFTOIU, Fostă vicepreședinte a Comisiei parlamentare de anchetă privind situația copiilor dispăruți; reprezentanți ai mass-media.
––––––––
Material realizat cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021. Proiect derulat de Asociația Valoare Plus în parteneriat cu Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică, G4Media, Asociația Cultural Socială Economică Christiana, Freedom House România și Serviciul Iezuiților pentru Refugiați din România, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Scopul proiectului este creșterea nivelului de eficiență în implementarea politicilor anti-trafic prin activități de educare, monitorizare, advocacy si watchdog. Pentru mai multe informații despre proiectul „Semnalăm Traficul, Oprim Pericolul – AntiTrafic”, accesați stopat.ecler.org
Despre Programul Active Citizens Fund România Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene.
Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia.
Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro. (comunicat de presă)