vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAdjudConsilierii adjudeni au acceptat donația terenului pe care se va construi o...

Consilierii adjudeni au acceptat donația terenului pe care se va construi o creșă

După câteva tentative eșuate, consilierii locali din Adjud au votat proiectul de hotărâre privind acceptarea donației unui teren pentru construirea unei creșe în municipiul de pe Trotuș. Proiectul a fost votat marți, în cadrul unei ședințe extraordinare a CL Adjud. Donația a stârnit o serie de controverse cu privire la posibile condiționalități din partea donatorului (familia fostului șef al Direcției Silvice Vrancea, Gică Duță). Până la urmă, s-a votat donația constând în două terenuri în suprafață totală de 7.464 mp, în scopul includerii în domeniul public al UAT Adjud și al predării amplasamentului, pe perioada construirii creșei, către Compania Națională de Investiții. ”Investitorul a acceptat condițiile impuse de către Consiliul Local și și-a asumat, inclusiv în textul hotărârii de consiliu, ca după preluarea celor două terenuri de către UAT Adjud să-și mențină obligațiile referitoare la asigurarea utilităților. Astfel, infrastructura tehnico-edilitară – electricitate și apă/canal – vor rămâne în sarcina dezvoltatorului, imobilele terenuri ce constituie obiectul donației vor deveni bunuri de uz și interes public.”, a precizat primarul municipiului Adjud, Florin Nechifor. Pentru adoptarea proiectului era nevoie de votul a două treimi dintre consilierii locali (minim 13 din totalul de 19 membri ai CL Adjud). Proiectul a fost votat în unanimitate de către consilierii prezenți la ședința extraordinară de marți: 11 consilieri PNL și 4 consilieri PSD. Ministerul Dezvoltării a început, în această toamnă, un amplu proiect național de construire de creșe. În Vrancea se vor construi două astfel de obiective, unul în Adjud și altul în Focșani.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu