După ce anul trecut și la începutul acestui an aleșii opoziției din Consiliul Local Focșani s-au împotrivit în șase rânduri unui proiect privind trecerea în administrarea SC Parking a peste 500 de locuri de parcare, pentru a fi închiriate localnicilor, în următoarea ședință de Consiliu Local proiectul va fi adus din nou în discuție. Între timp, multe dintre aceste locuri de parcare au fost trasate și respectă condițiile minimale pentru a fi închiriate. „Este un proiect de hotărâre care însumează 510 locuri de parcare dispuse pe străzile Longinescu, Războieni, Aurora, Mărășești, Poienița, Moldova. Aceste locuri de parcare sunt amenajate, numai că nu pot fi date în administrare către Parking. Societatea Parking nu poate să închirieze locuri de parcare pe care nu le are în portofoliu. Dacă la o următoare ședință de consiliu local domnii consilieri se vor apleca cu un dram de bunătate și de inteligență către nevoile cetățenilor municipiului Focșani, poate vor catadicsi să fie de acord și să ridice mâna”, a sus Nicu Statache, directorul SC Parking SA Focșani, în cadrul unei emisiuni difuzate de Atlas TV. Directorul societății a mai spus că anul viitor vor fi trasate toate cele peste 8.000 de locuri de parcare din municipiu, după ce anul acesta s-au trasat în jur de 60 de parcări de reședință, din care opt publice, însumând 3.000 de locuri.
Consilierii opoziției, provocați să voteze un proiect pentru închirierea a peste 500 de locuri de parcare în Focșani
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -