Inspectoratul Şcolar Judeţean a găzduit ultimele alegeri pentru conducerea Consiliului Județean al Elevilor Vrancea. Funcţiile vacante au fost ocupate în urma candidaturilor depuse de 7 aspiranţi, pentru cele cinci posturi libere: două pentru vicepreşedinte, unul de secretar și două pentru directorii pe departamentele “Avocatul Elevului” și ”Învăţământ gimnazial şi teoretic”. Pentru aceste posturi, fiecare candidat a fost votat în mod democratic de membrii Adunării Generale, respectiv președinții Consiliilor Școlare sau delegații acestora.
În cadrul Biroului Executiv, au fost depuse patru candidaturi, trei pentru funcțiile de vicepreședinte, dintre care doar două validate, și una pentru cea de secretar. Cei care au obținut cele mai multe voturi au fost, în ordine, Ignat Marian, pentru prim-vicepreședinte, precedat de Neagu Giani și Rogoz Roxana, ca secretar. Pentru departamente, competiția a fost puțin mai strânsă, existând un contracandidat pentru fiecare post. În cele din urmă, Roşca Adrian, care a concurat împotriva lui Stoica Cosmin, a ocupat funcția de director al departamentului ”Avocatul Elevului’’ , iar Cherciu Georgiana, contracandidata elevei Morcov Pahoncea Ilaria, a ocupat funcția de director al departamentului “Învăţământ gimnazial şi teoretic”. Odată cu definitivarea echipei CJE, încep înscrierile pentru Biroul de Presă, acesta incluzând : 2 fotografi,1 designer grafic și 1 redactor. Aceștia vor colabora strâns pentru ca informațiile să ajungă cât mai repede și mai eficient la toți elevii vrânceni. Cei care doresc și au înclinații spre acest domeniu sunt așteptați să se înscrie în perioada 17-21 noiembrie, completând dosarul online de pe pagina CJE Vrancea.
Consiliul Județean al Elevilor Vrancea, în formulă completă
- Advertisment -