S-a încheiat încă o ediție a Festivalului Viei și Vinului ”Bachus”, care a adunat în Piața Unirii din Focșani mii de vrânceni, între 20-22 octombrie 2023, timp de trei zile frumoase și încărcate cu tradiții din podgoria Vrancei. ”Pentru reușita evenimentelor derulate în acest an doresc să mulțumesc tuturor oaspeților noștri, vrâncenilor care au participat cu drag la acțiuni și instituțiilor implicate în buna desfășurare a evenimentelor”, a precizat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.
Aducem mulțumiri pentru implicarea în organizarea Concursului Național de Vinuri ”Bachus 2023” Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR), domnului Georgel Costache (președintele concursului și vicepreședinte ADAR) și tuturor membrilor juriului, degustători experți din cadrul ADAR. Totodată, apreciem și implicarea Direcției pentru Agricultură Județeană Vrancea și a Laboratorului Central pentru Controlul Calității și Igienei Vinului Valea Călugărească – filiala Focșani. Nu în ultimul rând, mulțumim elevilor de la Colegiul Economic ”Mihail Kogălniceanu”.
Mai multe instituții și-au adus aportul pentru ca evenimentele din cadrul Festivalului Viei și Vinului ”Bachus 2023” să se desfășoare în cele mai bune condiții și, pe această cale, le mulțumim pentru prezență și implicare: Primarului și Primăriei Municipiului Focșani, alături de instituțiile locale din subordine, Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea, Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea și Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea. Apreciem implicarea oamenilor de afaceri care ne-au sprijinit în organizarea expoziției de vinuri din Piața Unirii și mulțumim expozanților care au adus cele mai bune vinuri din podgoria Vrancei spre degustare și comercializare.
Mulțumim Centrului Cultural Vrancea și tuturor meșterilor populari și producătorilor vrânceni prezenți cu produse tradiționale autentice în cadrul Târgului Meșterilor Populari, care ne-au delectat cu produse delicioase și naturale sau obiecte lucrate manual cu mare migală. De asemenea, Concursul de interpretare a cântecului tradiţional ”Cântece de Viţă Veche”, organizat de Centrul Cultural Vrancea, a avut un real succes în rândul participanților și a publicului. Mulțumim, de asemenea, Inspectoratului Școlar Județean Vrancea și elevilor de la liceele din Vrancea pentru participarea la ”Alaiurile Toamnei” din deschiderea Festivalului Viei și Vinului, pentru talentul, entuziasmul și dedicarea lor. Mulțumim și bicicliștilor care au participat la ”Drumul podgoriilor vrâncene pe bicicletă”. Aducem mulțumiri și colectivului Bibliotecii Județene ”Duiliu Zamfirescu” pentru organizarea la Galeriile de Artă a ”Atelierelor toamnei” dedicate copiilor, dar și Muzeului Vrancei pentru implicarea în inaugurarea clădirii reabilitate a fostului Palat al Justiției, unde s-a desfășurat Concursul Național de Vinuri.
Nu în ultimul rând, mulțumim pentru prezență reprezentanților mass-media locale și centrale, care au reflectat în materialele de presă amploarea acestui eveniment. Dorim să mulțumim tuturor vrâncenilor pentru participarea la aceste evenimente dedicate podgorenilor și păstrătorilor de tradiții. Mulți dintre aceștia au completat cărțile poștale cu imagini din Vrancea, puse la dispoziție de Consiliul Județean, pentru cei dragi, iar noi ne vom ocupa să ajungă la destinație. Să ne vedem cu bine și la anul, la următoarea ediţie a evenimentelor dedicate viei, vinului și tradițiilor din Vrancea noastră! (Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea)