sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăEconomicConsultări naționale cu mediul de afaceri privind facilitățile fiscale

Consultări naționale cu mediul de afaceri privind facilitățile fiscale

Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, a continuat astăzi, în toate județele țării,  seria consultărilor cu mediul de afaceri pe tema prevederilor proiectului Ordonanței Guvernului privind instituirea unor facilități fiscale. Reprezentanții ANAF au prezentat participanților măsurile fiscale adoptate în vederea sprijinirii contribuabililor, pentru îmbunătățirea colectării veniturilor la bugetul general consolidat și creșterea gradului de conformare la declararea și plata obligațiilor fiscale.

Printre acestea se regăsesc procedura de mediere și poprirea electronică. Totodată, au fost prezentate și unele dintre prevederile proiectului actului normativ privind facilitățile fiscale acordate contribuabililor, cum ar fi măsurile de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii mai mari de un milion de lei. Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală au ca prioritate, în relația cu contribuabilii, implementarea unui amplu proiect care privește simplificarea, debirocratizarea și transparentizarea activităților de încasare a debitelor acestora. Obiectivele, stabilite de Ministerul Finanțelor Publice și asumate de conducerea ANAF, vizează: simplificarea procedurilor de administrare fiscală pentru susținerea conformării voluntare la declararea obligațiilor fiscale, sprijinirea conformării la plata obligațiilor fiscale, prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, asigurarea unui tratament fiscal diferențiat în funcție de comportamentul fiscal al contribuabililor și ANAF – o instituție eficientă și transparentă. „Planul de măsuri pentru eficientizarea colectării veniturilor la Bugetul General Consolidat” a fost publicat pe site-ul ANAF și poate fi accesat la acest link www.anaf.ro/INFO Publice. (Sursa: ANAF)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu