S-a asfaltat și astăzi, în Focșani, pe timp nefavorabil. Nu a fost prima dată și nu știm dacă a fost și ultima dată. Reacțiile în mediul online din partea focșănenilor au fost pe măsură, oamenii fiind nemulțumiți de bătaia de joc la adresa banilor publici. Focșănenii și-au exprimat nemulțumirea fie prin critici virulente, fie prin glume amare (haz de necaz). Pentru că trebuia să dea un răspuns, primarul municipiului a ”sărit” pe constructori, considerați singurii responsabili, și ”a solicitat astăzi, 5 decembrie 2022, asocierii Hidro-Salt-B-92 S.R.L. – Trace Group Hold PLC (Bulgaria) – SC Dineng Dev SRL sistarea lucrărilor de pe Strada Bicaz, ca urmare a NERESPECTĂRII normativelor în vigoare – asfaltarea în condiții meteo nefavorabile a unui trotuar! Facem precizarea că asocierea în cauză a demarat lucrări de asfaltare fără să informeze serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Focșani.”, se menționează într-un comunicat transmis spre seară de Biroul de presă al administrației locale.
S-a ținut și o ședință la primărie, s-au descoperit, acum, și alte neconformități la lucrările respective și s-au anunțat măsuri drastice: ”Deși o dată la două săptămâni, la Primăria Municipiului Focșani se organizează ședințe de analiză a progresului proiectului, constructorii nu au reușit, până în prezent, să convingă de faptul că sunt în stare să finalizeze proiectul „Resistematizarea infrastructurii de transport la nivelul Municipiului Focşani în vederea creşterii atractivităţii şi accesibilităţii deplasărilor cu transportul public, cu bicicleta şi pietonale”. Din acest motiv, primarul Misăilă a cerut servicilor de specialitate o analiză a evoluției proiectului dar și a modalităților în care contractul poate fi reziliat, fără a afecta implementarea proiectului european.”, se mai arată în comunicatul Primăriei Focșani.