Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a desfășurat, în perioada 27 noiembrie – 31 decembrie 2024, o serie de controale în unități din industria alimentară, cu scopul de a asigura siguranța consumatorilor, în special în contextul fluxului mare de turiști din perioada sărbătorilor de iarnă. În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate peste 7.000 de unități autorizate sanitar veterinar și 830 de mijloace auto, în locații precum supermarketuri, piețe, abatoare, unități de alimentație publică, pensiuni și unități de procesare a alimentelor. Inspectorii au urmărit în mod special prevenirea riscurilor de toxiinfecții alimentare și combaterea comerțului ilegal cu produse din carne de porc provenite din zone de restricție pentru Pesta Porcină Africană (PPA).
Rezultatele controalelor au fost semnificative: au fost aplicate amenzi în valoare totală de 9,617 milioane de lei și au fost retrase de la comercializare 10 tone de produse alimentare și 5.817.443 de ouă de consum. De asemenea, au fost emise sancțiuni pentru nereguli privind depozitarea, etichetarea, manipularea și comercializarea produselor alimentare în condiții necorespunzătoare de igienă. „Datorită eforturilor depuse de echipele de control, nu au fost raportate cazuri de toxiinfecții alimentare în această perioadă, ceea ce reprezintă un rezultat excelent al acțiunilor noastre de protejare a sănătății publice”, a declarat Dr. Alexandru Bociu, președintele ANSVSA.
ANSVSA supraveghează în permanență operatorii din industria alimentară, prin derularea activităţilor specifice, pentru a asigura cetăţenilor un comerţ cu alimente sigure, contribuind la protejarea sănătăţii publice și implicit, la desfășurarea unui turism sigur. Consumatorii sunt încurajați să fie atenți la produsele pe care le achiziționează, să verifice etichetele și condițiile de păstrare ale acestora, pentru a se asigura că respectă standardele de siguranță alimentară. (sursa: ANSVSA / foto: arhivă)