Inspectori din aparatul central și teritorial al Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale desfășoară ample acțiuni de control, în colaborare cu inspectori ai ANPC și ANAF (peste 200 de inspectori antifraudă implicați în acțiuni), ce vizează comercializarea produselor agroalimentare specifice perioadei sărbătorilor pascale. „Sunt un susținător al produselor românești autentice și îi îndemn de fiecare dată pe români să sprijine producătorii autohtoni alegând alimentele și produsele de calitate, obținute pe plan local. Totodată, trebuie să descurajăm orice fel de acțiune speculativă a celor care încearcă să profite nedrept în această perioadă în care oamenii se pregătesc pentru Sărbătoarea Învierii Domnului. De aceea am dispus intensificarea controalelor mixte, pentru a ne asigura că pe mesele românilor ajung alimente de calitate și care respectă standardele de comercializare”, a declarat ministrul Adrian Chesnoiu. Acțiunile de control, identificare şi sancționare a neregulilor constatate, desfășurate la nivel național, începând cu 15 aprilie, vizează:
- verificarea conformităţii produselor agroalimentare cu standardele de comercializare, a provenienţei acestora, precum şi combaterea unor fenomene ilicite;
- existenţa documentelor care să ateste provenienţa alimentelor supuse comercializării (facturi fiscale, certificate de conformitate pentru produsele provenite din import, certificate de producător conforme, atestat producător, în cazul persoanelor fizice, ș.a.);
- etichetarea corectă a loturilor de legume şi fructe expuse spre comercializare şi îndeosebi a menţionării categoriei de calitate şi a provenienţei (ţara de origine);
- combaterea unor fenomene ilicite existente pe filiera comercializării en-detail și en-gros.
Echipe mixte de control ale MADR/ANAF/ANPC efectuează acțiuni de verificare la operatorii economici – distribuitori, comercianți, importatori, piețe, magazine şi, după caz, la producători, în baza atribuțiilor prevăzute în legislația specifică. (sursa: MADR)