vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneControale și amenzi la firmele care depozitează, manipulează și păzesc valori

Controale și amenzi la firmele care depozitează, manipulează și păzesc valori

Poliţiştii de ordine publică, sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică, au desfăşurat o acţiune în baza planului Safety Cash, în vederea prevenirii încălcării dispozițiilor legale privind deținerea, depozitarea și manipularea valorilor de către operatorii economici și paza transporturilor acestora, efectuată de prestatori de servicii licențiate.

În perioada 08 aprilie – 05 mai, ca urmare a neregulilor constatate în urma celor 331 de controale efectuate (281 unități economice și 29 autovehicule specializate pentru transportul de valori), polițiștii au aplicat 64 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de 74.300 lei. Poliţiştii au constatat nereguli privind lipsa pazei, a măsurilor de securitate și neimplementarea deficiențelor stabilite cu ocazia controalelor anterioare. Pentru prevenirea oricăror incidente, poliţiştii specializaţi în sisteme de securitate recomandă administratorilor de unități economice să-și asigure unitățile la terminarea programului de lucru, să-și verifice funcționalitatea sistemelor de alarmă la efracție la parametri optimi, depozitarea numerarului să fie efectuată în seifuri agrementate din punct de vedere tehnic, iar transportul de numerar să se facă numai în condițiile expres prevăzute de lege. Orice eveniment negativ să fie sesizat instituției noastre, de îndată, în vederea dispunerii măsurilor ce se impun.

Totodată, reamintim pe această cale faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003 și H.G. nr. 301/2012, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum şi alte organizaţii care deţin bunuri ori valori cu orice titlu sunt obligate să asigure paza acestora, în baza analizei de risc la securitatea fizică. În conformitate cu prevederile legale, paza unităților comerciale se asigură prin una din formele prevăzute de legislația în domeniu, respectiv:

  în mod obligatoriu prin:

– pază fizică umană (pază proprie sau prin societăți specializate) sau,

– existența unui sistem de detecție antiefracție (acesta având rolul de a detecta sau sesiza pătrunderea neautorizată în spațiile protejate).

  se recomandă:

– existența unui subsistem de televiziune cu circuit închis care să permită observarea/recunoașterea/identificarea persoanelor (acesta având un rol atât preventiv cât și de vizualizare a furturilor înregistrate atât pe timpul orelor de program când subsistemul de detecție la efracție este dezactivat, cât și în afara orelor de program);

– conectarea sistemului de alarmă antiefracție la dispeceratele zonale de monitorizare din cadrul societăților specializate (acesta are rolul de a sesiza tentativele de efracție de la obiectiv în dispecerat, care vor putea fi comunicate echipajelor de intervenție).

De asemenea, reamintim faptul că transporturile de valori monetare în cuantum de peste 10.000 euro ori echivalentul în lei a acestei sume se efectuează în condiții speciale conform prevederilor planului de pază, întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se transportă, cu avizul poliţiei care este obligatoriu. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea asigură administratorii de unități economice de întreaga disponibilitate faţă de problemele din domeniu şi sunt deschişi colaborării pentru identificarea celor mai bune şi eficiente soluţii în vederea protejării patrimoniului şi vieţii persoanelor. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu