marți, noiembrie 26, 2024
AcasăStiri InterneCoordonatorul campaniei de vaccinare: ”Estimăm peste 1.500 de cazuri de infectare pe...

Coordonatorul campaniei de vaccinare: ”Estimăm peste 1.500 de cazuri de infectare pe zi în septembrie”

Numărul cazurilor de COVID este într-o ușoară creștere în ultimele două săptămâni. Potrivit specialiștilor, acest lucru se întâmplă mai ales în rândul tinerilor. Chiar dacă este o creștere lentă, se estimează că numărul cazurilor zilnice ar putea depăși 1.500 la jumătatea lunii septembrie, dacă nu se vor vaccina mai mulți oameni. „În ultimele două săptămâni se constată o ușoară creștere a mediei cazurilor pe fiecare săptămână. Practic dacă ne uităm în ultimele două săptămâni, pe grupe de vârstă, constatăm că sub 40 de ani există o creștere importantă, chiar de circa 120%, a numărului de cazuri. Există categoric un trend ascendent la nivel național, chiar dacă în valoare absolută e vorba de un număr mic de cazuri. Pe lângă această creștere lentă, pe care am observat-o și la celelalte valuri, la un moment dat urmează o creștere exponențială. În perioada următoare observăm o creștere progresivă, lentă, a numărului de cazuri, însă această predicție ne arată că e posibil, la jumătatea lunii septembrie, să ajungem la un număr mult mai mare de cazuri. Mai ales că nu avem încă un prag de imunitate colectivă atins la nivel național. Sunt județe, inclusiv Municipiul București, unde rata de imunizare colectivă este peste 60%. Cu toate acestea, avem în continuare populație vulnerabilă nevaccinată, ceea ce ne expune unui risc crescut de îmbolnăviri și de a dezvolta forme severe și de decese. (…) Se estimează chiar peste 1.500 de cazuri raportate în fiecare zi, însă acest lucru depinde foarte mult de numărul de persoane care vor fi imunizate până la acel moment. Și aici, când vorbim de imunizare, ne referim la vaccinare. Avem încă suficient timp ca până la acel moment să creștem numărul de persoane vaccinate, să recuperăm din acest deficit, însă toate aceste lucruri țin de noi. Ține de fiecare, așa cum își estimează riscul de îmbolnăvire, însă în ceea ce privește vaccinarea COVID-19, trebuie să luăm în calcul nu doar protejarea sănătății noastre, ci și a celor din jurul nostru. E posibil ca numărul de cazuri să fie mai mic, e posibil să fie mai mare, în funcție de ceea ce facem în perioada următoare. Dacă ne vom vaccina în număr mai mare, consecințele din punct de vedere al impactului pandemiei vor fi mult mai mici.”, a explicat col. dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19. Acesta a subliniat că cel mai mare risc de îmbolnăvire, mai ales cu varianta Delta, mai contagioasă, îl au oamenii care nu sunt vaccinați.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu