duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăSocietateCoordonatorul campaniei de vaccinare solicită ajutorul bisericii. Ce răspund reprezentanții cultelor ortodox...

Coordonatorul campaniei de vaccinare solicită ajutorul bisericii. Ce răspund reprezentanții cultelor ortodox și catolic

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, col. dr. Valeriu Gheorghiță, a făcut un apel pentru vaccinare și respectarea măsurilor de prevenire. „Avem nevoie să nu ne mai divizăm între oameni pro şi contra, pentru că deopotrivă suntem afectaţi, indiferent dacă credem sau nu în beneficiile vaccinării, dacă credem sau nu în importanţa respectării măsurilor igienico-sanitare, dacă credem în rolul măştii. Este cât de poate de evident că în momentul de faţă nu avem o soluţie miraculoasă.  Singurul lucru pe care îl putem face este să respectăm ce am învăţat până acuma şi ceea ce nui s-a transmis de către medici. Este un război pe care îl vom pierde prin neimplicare şi prin neînţelegerea importanţei respectării măsurilor de prevenire a răspândirii bolii şi a vaccinării”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă. Întrebat dacă ar fi nevoie de o mai mare implicare a bisericii în diseminarea măsurilor de prevenire a răspândirii bolii, acesta a răspuns: ”Da, cred că da, şi cred că un mesaj pe care ei l-ar aştepta în perioada următoare ar fi următorul: ”Populaţia să aibă încredere în medici”. Şi doi: ”Oamenii să-şi iubească mai mult aproapele”. Atât, nimic mai mult.”, a subliniat Valeriu Gheorghiță.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a spus doar că datorăm medicilor încredere deplină. ”Da, în mod evident, mai ales într-un context sufocat de tulburare, îngrijorare, suferință și moarte provocate de o boală perfidă, pe care trebuie să o luăm cu adevărat în serios, datorăm medicilor nu doar respect pentru știința lor de carte și pentru eforturile uriașe depuse în spitalele asaltate de bolnavi, ci și deplina noastră încredere și recunoștință”, a afirmat, pentru Mediafax, reprezentantul Patriarhiei. La rândul său, fostul purtător de cuvânt al Arhidiecezei Catolice București, Francisc Doboș, a spus: ”Oamenii să aibă încredere în medici. Avem încredere în Dumnezeu, dar și în medici. Pentru partea de mântuire să avem încredere în Dumnezeu! Noi am îndemnat de la începutul pandemiei prin gestul Papei Francisc care s-a vaccinat. Avem și mulți preoți care s-au vaccinat. (…) Mă bucur de această umanizare a mesajelor oficiale. Poate așa trebuia să fie de la început.”, a precizat preotul catolic.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu