Luni, 5 august 2019, începând cu ora 10:00, cel mai mare steag al României va fi pictat de către 100 de copii din România şi din Republica Moldova pe dalele din imediata vecinătate a Mausoleului Eroilor de la Mărăşeşti.
În această perioadă, cu o puternică încărcătură istorică, Consiliul Judeţean Vrancea a dorit pictarea celui mai mare steag al României pe o suprafaţă de 3.000 metri pătraţi. Acest lucru nu s-ar fi întâmplat fără sprijinul elevilor şi profesorilor de pe ambele maluri ale Prutului. Scopul realizării acestui steag pictat al României în vecinătatea câmpurilor de luptă de la Mărăşeşti este acela de a aduce un pios omagiu strămoşilor noştri şi de a crea o strânsă legătură între românii din aceste ţări. Acţiunea este dedicată tinerilor şi face parte din proiectul „Consolidarea legăturilor cu Republica Moldova şi comunităţile româneşti din Ucraina”. (Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Vrancea)
Copii din România și Republica Moldova vor picta, la Mărășești, cel mai mare steag al României
- Advertisment -