Echipa „c@rte în sate” lansează cea de-a II-a ediție a Concursului de scriere creativă pentru copiii din sate „Prietenii lui Cărțilă (ne) scriu” care și-a propus să-i valorizeze pe elevii vrânceni cu aptitudini literare și artistice. Ediția de anul acesta se va desfășura până pe 20 septembrie 2021 și va avea ca temă cartea și copilăria la sat. În această perioadă, copiii ne pot trimite texte de ficțiune în proză (povești, narațiuni, scrisori) despre copilăria pe uliță, povești adevărate despre ei sau din satele lor ori pot scrie compuneri prin care să promoveze lectura și cultura scrisă în cadrul proiectului cultural „c@rte în sate”. Concursul de scriere creativă este destinat elevilor din clasele I-VIII, care sunt invitați să scrie texte creative de maximum 40 de rânduri, de mână, sau 1,5 file dactilografiate, în Times New Roman, corp 14, cu diacritice. O secțiune specială, intitulată Povești desenate, este dedicată copiilor cu cerințe speciale, care nu au capacitatea de a se exprima bine în scris dar care ne pot trimite poveștile lor pe adresa concursului, utilizând diferitele forme de artă pe care le stăpânesc. “Echipa lui Cărțilă” așteaptă scrisorile participanților fie pe adresa de email carteinsate@gmail.com, într-un document Word, fie prin poștă pe adresa Focșani, județul Vrancea, str. Cuza Vodă nr. 22, ap. 1, cod postal 620036. Înscrierile se pot face pe cont propriu sau sub îndrumarea unui profesor/învățător/bibliotecar sau a unui părinte. În cazul copiilor de clase primare, sunt acceptate și creații de grup, sub coordonarea unui cadru didactic. Fiecare lucrare trebuie să aibă atașată și o scurtă prezentare a autorului (nume complet, vârstă, școală, pasiuni și un număr de telefon pentru contact).
Membrii juriului din cadrul Concursului de scriere creativă „Prietenii lui Cărțilă (ne) scriu” vor fi anunțați pe pagina de Facebook „c@rte în sate” în curând. În evaluarea materialelor primite, juriul va pune accent în timpul jurizării pe:
– promovarea exprimării clare, coerente și corecte în limba română;
– scriere îngrijită, caligrafică;
– limbaj expresiv, elevat;
– crearea unor scrieri originale, creative, plăcute la citit;
– exprimarea emoțiilor, în mod creativ, prin raportare la textul literar;
– cultivarea atitudinii civice a copiilor.
Câștigătorii vor fi anunțați la începutul lunii octombrie 2021, departajarea urmând să
fie făcută pe nivele de studiu, primar și gimnazial. Pe lângă cărți, agende în care să își cultive pasiunea pentru scris și alte obiecte surpriză, autorii celor mai interesante povești vor avea posibilitatea să participe la un atelier de scriere creativă prin intermediul căruia își pot șlefui abilitățile de scriere. Se vor mai acorda un premiu de popularitate și unul de originalitate. Cele mai reușite lucrări vor fi postate pe pagina de Facebook a proiectului cultural „c@rte în sate” și pot intra în cursa pentru premiul de popularitate, care va fi acordat la jumătatea lunii octombrie 2021. Participantul care a obținut cele mai multe like-uri/comentarii la lucrarea sa va avea șansa să primească din partea Asociației „Eu, tu și ei” o donație de cărți pentru biblioteca școlii sau pentru biblioteca satului. Premiul de originalitate va fi acordat în funcție de decizia juriului, iar câștigătorul va avea ocazia de a-i invita pe povestașii „c@rte în sate” cu Caravana de lectură la el în comunitate.
Acest proiect cultural este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu
reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este
responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării. (Asociația ”Eu, tu și ei” / detalii AICI)