Autoritățile au prezentat datele actualizate ale infectării cu noul coronavirus. Potrivit informațiilor oficiale, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 1.141 de cazuri noi de îmbolnăvire și s-au raportat sub 100 de decese asociate COVID-19: 89, dintre care 10 din perioada anterioară. Numărul total al victimelor virusului a ajuns, în România, la 56.618.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.998. Dintre acestea, 1.121 sunt internate la ATI. Dintre cei 1.121 pacienți internați la ATI, 108 au certificat care atestă vaccinarea. Din totalul pacienților internați, 118 sunt minori, 110 fiind internați în secții și 8 la ATI.
Și în Vrancea datele infectării sunt în scădere. DSP anunță că mai sunt 294 de vrânceni confirmați cu SARS-CoV-2 la ora actuală. Ca și până acum, cele mai multe cazuri sunt în Focșani (96), Vidra (16), Slobozia Bradului (17), Adjud (15), Nănești (12), Mărășești (12), Odobești (11). De câteva zile, autoritățile nu au mai raportat niciun deces în rândul pacienților vrânceni infectați cu noul coronavirus.