Grupul de Comunicare Strategică a prezentat datele actualizate ale infectării cu noul coronavirus. Și în această zi înregistrăm valori crescute: 849 de noi îmbolnăviri și 212 pacienți în stare gravă, în secțiile ATI din țară (6 la Spitalul Județean Focșani). În ultimele 24 de ore s-au înregistrat și 14 decese asociate COVID-19.
Raportul de astăzi al DSP Vrancea ne arată o creștere a numărului de îmbolnăviri și în județul nostru: dacă ieri se raportau 54 de cazuri, astăzi avem 61 de persoane diagnosticate pozitiv, cu o rată de infectare de 0,16 la mia de locuitori. Pe localități, situația se prezintă astfel: Mărășești – 27 cazuri, Focșani – 13 cazuri, Vânători – 5 cazuri, Panciu și Adjud – câte 4 cazuri, Gologanu, Tâmboești, Milcovul, Străoane, Golești, Garoafa, Vulturu, Slobozia Bradului – câte 1 caz. ”În județul Vrancea, în data de 25 august 2021, după intrarea în vigoare a Legii 136/2020 privind carantina și izolarea, se află: 1.144 persoane în carantină la domiciliu; 28 persoane în izolare la domiciliu; 21 persoane în izolare instituționalizată, dintre care 6 persoane sunt internate la ATI, în Focșani; 10.001 persoane vindecate; 498 persoane decedate. Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 66.377 de teste, fiind depistate 10.776 persoane pozitiv.” (sursa: Prefectura Vrancea)