Grupul de Comunicare Strategică a prezentat datele actualizate ale infectării cu SARS-CoV-2. Cum era de așteptat, datele zilei de duminică indică un număr destul de mic de cazuri noi – 4.757. În ultimele 24 de ore, la nivel național s-au raportat 61 de decese asociate COVID-19 (dintre care 4 din perioada anterioară). În secțiile ATI-COVID sunt, în continuare, mulți pacienți în stare gravă: 923, dintre care 6 sunt minori.
În evidențele DSP se găsesc, la momentul actual, 1.255 de vrânceni confirmați cu SARS-CoV-2. Cele mai multe cazuri sunt în următoarele localități: Focșani – 552, Adjud – 45, Odobești – 39, Mărășești – 36, Panciu – 30, Vânători – 28, Măicănești – 26, Câmpineanca – 23, Vidra – 21, Nereju – 21, Dumitrești – 20, Garoafa – 20, Cotești – 18, Gura Caliței – 18, Golești – 17. În secțiile ATI din județ sunt 9 pacienți COVID-19 în stare gravă. În Vrancea, în ultimele 24 de ore nu s-a înregistrat niciun deces în rândul pacienților COVID-19.