În județul Vrancea, în data de 08 iulie 2020, sunt zero persoane în carantină și izolare după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei. În spitalele de la Focșani și Adjud se află internați 85 de pacienți, dintre care șapte la secția ATI, cinci la Focșani și două la Adjud. Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 729, iar al persoanelor decedate la 70. Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 8496 de teste, fiind depistate 1166 de persoane pozitive. Vă reamintim, dacă aveți rude sau prieteni care locuiesc în afara țării și au nevoie de ajutor în această perioadă dificilă, puteți să îi îndrumați către platforma https://diasporahub.ro/ unde, prin completarea unui formular, vor fi ghidați cu ușurință către grupurile care le pot oferi sprijin. Defalcat pe instituții subordonate MAI, situația arată astfel:
ISU Vrancea a executat 12 misiuni cu 40 pompieri și 6 mijloace auto astfel: – 1 misiune cu 20 pompieri pentru asigurarea coordonării și conducerii tuturor acțiunilor specifice precum și suportului tehnic/operațional privind funcționarea echipamentelor si mijloacelor din cadrul CJCCI Vrancea;
– 1 misiune cu 4 pompieri pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional-decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;
– 2 misiuni cu 2 pompieri și 2 AMOP pentru asigurarea, verificarea și întreținerea echipamentelor și materialelor puse la dispoziția spitalelor Focșani și Vidra, în vederea efectuării pre-triajului persoanelor care se prezintă la UPU-SMURD/CPU;
– 2 misiuni cu 2 pompieri și 1 AMOP pentru verificarea a 7 operatori economici (comerț) cu privire la respectarea recomandărilor / interdicțiilor pe timpul Stării de Alertă;
– 1 misiune cu 2 pompieri și 1 ATPVM pentru transportul unei persoane suspecte COVID-19, de la Spitalul Militar Focșani, la Secția Boli Infecțioase Focșani;
– 1 misiune cu 2 pompieri și 1 ATPVM pentru transportul unei persoane confirmate COVID-19, de la Centrul de Dializă Diaverum Focșani, la Spitalul Adjud;
– 3 misiuni cu 6 pompieri pentru dezinfecția autospecialelor folosite pentru transportul persoanelor suspectate/confirmate de infectarea cu Covid-19.
IJJ Vrancea a efectuat 41 misiuni cu 66 jandarmi, 16 mijloace auto, astfel:
– 2 misiuni desfăşurate pentru verificarea respectării măsurilor stabilite în contextul infecției cu SARS-CoV -2;
– 25 misiuni mixte (pol. mun. Focșani, pol. mun. Adjud, pol. oraş Panciu, pol. oraş Mărăşeşti, pol. oraş Odobeşti, pol. rurală Gugeşti, pol. rurală Coteşti, pol. rurală Goleşti şi pol. rurală Tulnici);
– 1 misiune pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional – decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;
– 4 misiuni de asigurare a intervenției în zona de responsabilitate;
– 1 misiune de menţinere a ordinii publice pe traseele montane şi staţiunile turistice;
– 2 misiuni de cercetare – documentare; 6 alte misiuni.
IPJ Vrancea a efectuat 55 misiuni cu 271 cadre și 79 mijloace auto astfel:
– 28 misiuni privind verificarea prin măsuri specifice a respectării măsurilor impuse persoanelor aflate în izolare/carantină;
– 27 misiuni de verificare a S.C./P.F.A a interdicțiilor impuse pe timpul stării de urgență.
Alte structuri
DSP Vrancea a efectuat 6 misiuni cu participarea unui număr de 14 cadre medicale, 3 mijloace auto și 1 șoferi astfel :
– 1 misiune cu 2 cadre medicale desfășurată la nivelul Centrului de Permanență D.S.P VN (Completare chestionare și preluarea apelurilor telefonice);
–1 misiune cu 2 cadre medicale și 1 mijloc de transport (1 conducător auto) pentru recoltarea probelor biologice la domiciliul contacților;
– 1 misiune cu 4 cadre medicale desfășurată la nivelul Centrului de Permanență D.S.P VN (Completarea chestionarelor persoanelor pozitive și preluarea apelurilor telefonice); – 2 misiuni cu 4 cadre medicale pentru recoltarea probelor biologice cu 2 mijloace de transport; 1 misiune cu 2 cadre medicale privind controlul magazinelor din orașul Focșani.
MApN a executat 9 misiuni cu 10 militari, astfel:
– 2 misiuni cu 2 militari pentru asigurarea pazei la obiectiv Camera de Conturi Vrancea;
– 2 misiuni cu 3 militari pentru asigurarea pazei la obiectivul Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea;
– 1 misiune cu 1 militar pentru asigurarea pazei la obiectivul Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani; 2 misiuni cu 2 militari pentru asigurarea pazei la obiectivul S.N.A.J. VN. – 2 misiuni cu 2 militari pentru asigurarea pazei la obiectivul Prefectura VN.
Prefectul Gheorghiță Berbece face apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate, să respecte cu rigurozitate normele de conduită sanitară și distanțare interpersonală, precum și reglementările în vigoare impuse în vederea prevenirii și limitării extinderii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2. Având în vedere evoluția cazurilor de COVID-19 în județul Vrancea, solicităm cetățenilor precauție, evitarea creării de aglomerații precum și evitarea deplasărilor inutile, igienizarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor, purtarea mijloacelor de protecție individuală. Reamintim faptul că a fost înființată o linie TelVerde – 0800800165, la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară. (sursa: Prefectura Vrancea)