În județul Vrancea, în data de 29 mai 2020, sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) 1.167 persoane aflate în auto-izolare la domiciliu. În carantină instituționalizată se află 48 persoane. La aceștia, pe toată durata carantinării, IPJ și IJJ organizează în comun dispozitive specifice pentru verificare. În spitalele de la Focșani și Adjud se află internați 108 de pacienți, dintre care doi la secția ATI, la Spitalul Județean de Urgență Sf Pantelimon. Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 285. Vă reamintim, dacă aveți rude sau prieteni care locuiesc în afara țării și au nevoie de ajutor în această perioadă dificilă, puteți să îi îndrumați către platforma https://diasporahub.ro/ unde, prin completarea unui formular, vor fi ghidați cu ușurință către grupurile care le pot oferi sprijin.
Polițiștii continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. În cursul zilei de ieri, 28 mai a.c., 248 polițiști din cadrul I.P.J. Vrancea, împreună cu 29 de jandarmi și 19 polițiști locali au desfășurat 61 de misiuni specifice. Obiectivul nostru este siguranța cetățeanului. În contextul trecerii la starea de alertă, polițiștii acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli. Defalcat pe instituții subordonate MAI, situația arată astfel:
ISU Vrancea a executat 15 misiuni cu 45 pompieri și 9 mijloace auto astfel: – 1 misiune cu 20 pompieri pentru asigurarea coordonării și conducerii tuturor acțiunilor specifice precum și suportului tehnic/operațional privind funcționarea echipamentelor si mijloacelor din cadrul CJCCI Vrancea;
– 1 misiune cu 4 pompieri pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional-decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;
– 1 misiune cu 5 pompieri pentru asigurarea transmiterii situațiilor numerice și nominale cu persoanele izolate la domiciliu, respectiv carantinate către instituțiile cu atribuții la nivelul județului;
– 2 misiuni cu 2 pompieri și 2 AMOP pentru asigurarea, verificarea și întreținerea echipamentelor și materialelor puse la dispoziția spitalelor Focșani și Vidra, în vederea efectuării pre-triajului persoanelor care se prezintă la UPU-SMURD/CPU;
– 1 misiune cu 2 pompieri si 1 ATPVM și 1 ambulanță SMURD pentru transportul a 4 persoane suspecte COVID – 19 de la Spitalul Adjud la centrul de dializă Focșani.
– 1 misiune cu 2 pompieri si 1 ATPVM și 1 ambulanță SMURD pentru transportul a 4 persoane suspecte COVID – 19 de la la centrul de dializă Focșani la Spitalul Adjud.
– 2 misiuni cu 2 pompieri si 1 AMOP pentru verificarea persoanelor izolate la domiciliu (22 locatii cu 31 persoane) și a 42 operatori economici cu privire la respectarea recomandărilor /interdicțiilor pe timpul stării de alertă;
– 4 misiuni cu 4 pompieri pentru dezinfecția autospecialelor folosite pentru transportul persoanelor suspectate/confirmate de infectarea cu Covid-19; 2 alte misiuni.
IJJ Vrancea a efectuat 36 misiuni cu 64 jandarmi, 26 mijloace auto, astfel:
– 18 misiuni verificare persoane izolate la domiciliu (2 secții de politie rurală și 4 orașe) cu 18 jandarmi din cadrul I.J.J. VN; 2 misiuni asigurare o.p. centre carantină cu 8 jandarmi;
– 2 misiuni pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional – decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea, cu 2 jandarmi;
– 2 misiuni de organizare coordonare misiuni în cadrul Grupei Operative, cu 5 jandarmi;
– 4 misiuni de asigurare a intervenţiei în zona de responsabilitate cu 12 jandarmi;
– 2 misiuni de menţinere a ordinii publice pe traseele montane şi staţiunile turistice, cu 4 jandarmi; 1 misiune de cercetare – documentare, cu 5 jandarmi;
– 5 misiuni asigurare o. p. cu ocazia desfășurării slujbelor religioase ocazionate de Ziua Eroilor, cu 10 jandarmi.
IPJ Vrancea a efectuat 61 misiuni cu 248 cadre și 69 mijloace auto astfel:
– 38 misiuni privind verificarea prin măsuri specifice a respectării măsurilor impuse persoanelor aflate în izolare/carantină;
– 2 misiuni de depistare/reținere persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare/carantină;
– 20 misiuni de verificare a S.C./P.F.A a interdicțiilor impuse pe timpul stării de urgență;
– 1 misiune privind acțiuni/controale în domeniul combaterii criminalității economice;
Alte structuri
DSP Vrancea a efectuat 9 misiuni cu participarea a 13 cadre medicale și 5 mijloace auto:
– 1 misiune cu 3 cadre medicale si un mijloc transport auto pentru recoltare test COVID – 19 la CRPV Focsani;
– 1 misiune cu 3 cadre medicale și un mijloc transport auto pentru recoltare test COVID – 19 la domiciliu;
– 1 misiune cu 1 cadru medical pentru centralizarea rezultatelor analizelor COVID – 19;
– 1 misiune cu 1 cadru medical pentru completarea chestionarelor în vederea izolării persoanelor venite din zone cu risc;
– 1 misiune cu 1 cadru medical pentru înregistrarea în baza de date a persoanelor izolate;
– 1 misiune cu 2 cadre medicale și un mijloc auto pt dezinfecție spații carantinare;
– 1 misiune cu 1 cadru medical și un mijloc auto pentru scoaterea din carantina a unui nr de 5 persoane carantinate;
– 2 misiuni cu 1 cadru medical și un mijloc auto pt servirea mesei în centrele de carantină. SAJ Vrancea a efectuat 4 misiuni cu 8 cadre și 2 mijloace auto astfel:
– 1 misiune cu 2 cadre medicale și 1 ambulanță pentru transportul unei persoane confirmate COVID-19 de la Secția Infecțioase la secția Radiologie a mun. Focșani;
– 1 misiune cu 2 cadre medicale și 1 ambulanță pentru transportul unei persoane confirmate COVID-19 de la Secția Infecțioase la secția Radiologie a mun. Focșani;
-2 misiuni cu 4 cadre medicale pentru dezinfecția autospecialelor folosite pentru transportul persoanelor suspectate/confirmate de infectarea cu Covid-19.
MApN a executat 9 misiuni cu 10 militari, astfel:
– 2 misiuni cu 2 militari pentru asigurarea pazei la obiectiv Camera de Conturi Vrancea;
– 2 misiuni cu 3 militari pentru asigurarea pazei la obiectivul Parchetul de pe lângă Tribunalul Vn;
– 1 misiuni cu 1 militari pentru asigurarea pazei la obiectivul Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani; 2 misiuni cu 2 militari pentru asigurarea pazei la obiectivul S.N.A.J. VN;
– 2 misiuni cu 2 militari pentru asigurarea pazei la obiectivul Prefectura VN. (sursa: Prefectura Vrancea)