Ieri a avut loc ultima probă a concursului de proiecte de management pentru Centrul Cultural Vrancea. În competiție s-au aflat doi concurenți. Deși nu s-au anunțat rezultatele în mod oficial, câștigătoarea concursului este, potrivit unor surse, Nausica Mircea. Creatoarea de modă s-a implicat în politica județeană în toamna anului trecut, când a candidat la Camera Deputaților din partea ALDE-Pro România. Intrarea în competiția pentru ocuparea postului de director al Centrului Cultural Vrancea reprezintă, însă, o surpriză. A fost al treilea concurs pentru ocuparea acestui post, organizat în decurs de câteva luni. Prima dată nu s-a înscris niciun candidat, a doua oară au fost doi candidați, care nu au ajuns până la proba interviului. Acum, la a treia ”strigare”, au fost doi concurenți, care au trecut de selecții și au ajuns până la ultima probă – interviu pentru susținerea proiectului de management. Urmează ca administrația publică județeană să anunțe rezultatele concursului de la Centrul Cultural, în mod oficial.
Creatoarea de modă Nausica Mircea va fi directorul Centrului Cultural Vrancea
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -