duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăStiri InterneCreștere de 60% a cazurilor noi de SARS-CoV-2 în săptămâna 26 iulie-1...

Creștere de 60% a cazurilor noi de SARS-CoV-2 în săptămâna 26 iulie-1 august față de săptămâna precedentă

În săptămâna 26 iulie – 1 august, în România s-au înregistrat peste 1.040 de noi cazuri de infecţie cu virusul SAR-CoV-2, semnificativ mai mult faţă de săptămâna anterioară, când fuseseră înregistrate 660 de cazuri. „În momentul de față, observăm o creştere a numărului de cazuri, pentru că în săptămâna 26 iulie – 1 august vorbim de peste 1.040 de cazuri, ceea ce înseamnă o creștere cu 60% a numărului de cazuri de la nivelul săptămânii în curs. Tocmai de aceea este foarte importat ca în perioada următoare – pentru că e clar că ne aflăm pe un trend ascendent, am plecat de la începutul lui iulie când vorbeam de o medie la 7 zile a numărului de cazuri de 40 şi am ajuns în momentul de faţă la o medie de 144 de cazuri, deci practic o creştere foarte mare a numărului de cazuri. Acesta ar fi un aspect. Al doilea aspect este legat de faptul că avem, cât se poate de clar, varianta Delta inclusiv pe teritoriul ţării. În săptămâna precedentă vorbeam deja de 127 de cazuri confirmate, dar ceea ce este important este că în ultimele opt săptămâni rata de pozitivare a testelor de secvenţiere pentru varianta Delta a crescut de cinci ori. Deci acest lucru este cel care ne îngrijorează şi faptul că în săptămâna 29, din totalul secvenţierilor, 56% au fost pozitive pentru varianta Delta. Deci acest lucru ne arată că în următoarele săptămâni foarte probabil varianta Delta va deveni dominantă şi în România, or, la acel moment, numărul de cazuri care pot să apară poate să fie substanţial crescut. Noi suntem, în acest moment, pe o creştere lentă, numărul absolut de cazuri este mic şi asta este foarte bine, însă situaţia actuală nu poate să rămână aşa la nesfârşit”, a explicat medicul Valeriu Gheorghiţă, duminică seară, la Antena 3.

Conform coordonatorului campaniei naționale de vaccinarei, febra, durerile de cap şi de gât sunt tipice infecţiei cu varianta Delta a virusului SARS-CoV-2, la fel şi rinoreea şi tusea. Mai puțin frecvente sunt pierderea gustului şi a mirosului. Aceste simptome le pot avea inclusiv persoanele vaccinate. „Pot să vă spun categoric că suntem pe o creştere a numărului de cazuri. Or, dacă vorbim de o creştere a numărului de cazuri, se estimează, conform scenariilor noastre pe care ne uităm, că vom înregistra progresiv această creştere a numărului de cazuri. Undeva la sfârşit de august estimăm că vom ajunge la 800-900 de cazuri zilnic, iar undeva după jumătatea lunii septembrie am putea depăşi 1.500 de cazuri în fiecare zi. Dar atenţie, aici vorbim de un scenariu, iar în viaţa de zi cu zi dacă până la acel moment varianta Delta devine dominantă, s-ar putea să fie mai accelerată”, a precizat medicul Gheorghiță.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu