luni, ianuarie 27, 2025
AcasăPoliticaCrin Antonescu, validat candidat la funcția de președinte al României de Partidul...

Crin Antonescu, validat candidat la funcția de președinte al României de Partidul Național Liberal

Astăzi a avut loc ședința Consiliului Național al PNL. Ședința liberalilor a avut ca scop validarea candidatului la alegerile prezidențiale, în persoana fostului lider al PNL, Crin Antonescu. Liberalii din toate județele au votat aproape în unanimitate (fără 2 voturi) susținerea lui Crin Antonescu pentru prima funcție în stat. „România, în această situaţie, are nevoie de un preşedinte cu experienţă, un preşedinte matur. Are nevoie de un preşedinte dedicat valorilor democratice şi apartenenţei României la spaţiul occidental şi are nevoie de un preşedinte care spune lucrurilor pe nume, vorbeşte cu sens şi cu curaj şi nu se dă în lături de a se bate în situaţii dificile în politică, nici în plan intern, nici pentru ţara noastră. Şi am decis de comun acord că acest candidat la funcţia de preşedinte este domnul Crin Antonescu. Sunt de 30 de ani în Partidul Naţional Liberal şi mi-aduc aminte că în anii ‘90, în anii 2000, în primele rânduri în vechiul PNL, domnul Crin Antonescu a făcut parte din generaţia care are meritul că a dus România în NATO şi în Uniunea Europeană. E un om care cunoaşte istoria şi care de-a lungul anilor cei care l-am ascultat, uneori ca şi competitori alteori ca şi colegi de partid, ştim că a luptat întotdeauna pentru libertate, pentru demnitate şi pentru bun simţ. Acesta este Crin Antonescu. De asemenea, prin atitudinea lui, prin discursurile lui de-a lungul anilor, eu cred că a inspirat multe generaţii să intre în politică să creadă în ceva şi să spere. Şi cred că suntem într-o situaţie în care din nou avem nevoie de speranţă şi e nevoie să sperăm.”, a spus președintele PNL și al Senatului României, Ilie Bolojan.

”Nu am avut şi nu am nicio pretenţie că sunt vreun salvator sau, neapărat şi necesar, singurul care poate conduce această bătălie. Nu am avut şi nu am această pretenţie, dar nu am nicio scuză dacă dumneavoastră şi alţii îmi cereţi acest lucru, nu am nicio scuză să refuz. Bătălia pe care urmează să o dăm, şi în fruntea căreia mă puneţi, dacă mă puneţi, este una pe care n-o bănuiam, pe care nu am ştiut să o prevenim, la care nu ne-am aşteptat. Nu e o simplă bătălie politică, este un şoc, este un spectru de cataclism şi nu sunt vorbe mari. Tot ce a făcut România bine, România toată, nu numai politicienii ei de ieri şi de azi, mulţi sunteţi dumneavoastră, tot ce a făcut România bine este pus în discuţie şi este pus sub risc. Când văd şi vedem din ce în ce mai limpede cine e în spatele domnului Călin Georgescu simt că întineresc, simt că bătălia asta e cea de la începuturi. Simt că bătălia asta este aceeaşi prin care noi toţi şi alţii care nu mai sunt au aşezat ţara asta pe direcţia corectă şi au adus-o în cea mai bună situaţie de destin din istoria sa. Ce nu s-a făcut bine ştim, probabil toţi, ce s-a făcut greşit, ce s-a făcut cu nepăsare, ce s-a făcut cu nesimţire şi asta trebuie să ştim. Dar România, după 35 de ani, este o ţară acolo unde e locul, reprezentată mai bine sau mai rău, dar pe direcţia bună a istoriei. Asta avem de apărat. Dincolo de cine e în spatele lui Călin Georgescu, de manipulatori, de păpuşari, de rezerviştii trecutului, de rezerviştii istoriei, de securiştii cei mai răi pe care i-am cunoscut în viaţa noastră. Poate să fie propaganda rusă şi este, în mod evident, pot să fie atacuri cibernetice, dar mai e ceva care ne interesează în această bătălie. Sunt nişte oameni care chiar dacă nu pot fi poporul, sunt mulţi şi sunt, fac parte din acest popor. Şi acolo dincolo de manipulare, este multă ignoranţă este multă furie, dar e şi multă speranţă. De ignoranţa aceea suntem de vină şi noi care am educat în şcoli un discurs public, în practici politice nişte generaţii. De furia lor suntem de vină şi noi şi devine establishment-ul politic din România pentru acest rezultat. Vă mulțumesc pentru toate momentele trăite împreună. Le cer iertare celor pe care i-au supărat sau nedreptățit. Sunt fericit să ducem această bătălie. Eu cred că PNL are viitor pentru că are trecut, pentru că falșii suveraniști de astăzi ar putea afla că un lider liberal scria acum 100 și de ani un articol Prin noi înșine, care a fost vizionară pentru România. Președintelui îi cer o ultimă favoare la plecare, să îmi facă cinstea să conducă această campanie electorală care urmează.”, a spus Crin Antonescu la Consiliul Național al PNL.

Crin Antonescu este candidatul susținut de coaliția de guvernare – PSD, PNL, UDMR, Grupul minorităților naționale – la alegerile prezidențiale. După PNL, urmează ca și celelalte formațiuni din coaliție să valideze această candidatură. Alegerile prezidențiale din acest an vor avea loc pe 4 mai (primul tur) și pe 18 mai (turul al doilea).


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu