vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAdministratieCristi Misăilă, dornic să taie cablurile de pe stâlpi: "Personal, îmi doresc...

Cristi Misăilă, dornic să taie cablurile de pe stâlpi: „Personal, îmi doresc să fac chestiunea asta”

Furnizorii de servicii din domeniul comunicaţiilor electronice, transmisii de date şi imagini, dar şi de telefonie şi electricitate, care funcţionează pe teritoriul municipiului Focşani, aveau termen până la sfârşitul anului trecut să coboare toate cablurile în subteran. Vorbim de Cartierul Sud, unde există o infrastructură care permite acest lucru în urma proiectului cu fonduri europene care a vizat modernizarea infrastructurii din zonă. Au trecut încă trei luni din anul 2019 şi nu s-a întâmplat acest lucru, motiv pentru care primarul spune că abia așteaptă să se urce pe stâlpi să taie cablurile. „Încă mai aştept. Am făcut corespondenţă cu dumnealor şi le-am adus încă o dată la cunoştinţă, prin notificare, celor care nu au achiesat la această idee, că nu aș vrea să ajungem într-o astfel de situaţie. Eu mă urc imediat pe stâlp, personal îmi doresc să fac chestiunea asta, să tai cablurile, dar mă gândesc că o să fie o problemă, că tot cetăţenii o să aibă de suferit”, le-a spus primarul Misăilă consilierilor locali.

Pentru restul cablurilor din oraş, termenul stabilit vara trecută de aleşi pentru introducerea cablurilor în subteran este de trei ani. În anul 2013, membrii Consiliului Local Focșani de atunci au adoptat o hotărâre similară, care a fost atacată în justiţie de operatori, pe motiv că nu a existat o negociere cu municipalitatea. Instanţa a dat câştig de cauză operatorilor, iar proiectul de coborâre a cablurilor în subteran, care viza ca termen final anul 2018, nu s-a mai realizat.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu