S-a votat moțiunea de cenzură inițiată de PSD-ALDE împotriva propriului Guvern, instalat la începutul lunii ianuarie. Votul în Parlament s-a desfășurat conform ultimelor indicații primite de la Dragnea&Tăriceanu, azi dimineață, pentru un control strict al deputaților și senatorilor proprii și pentru a nu apărea surprize: cu bilele la vedere, deși votul este secret, conform regulamentelor. Conform primelor informații, 241 de parlamentari au votat pentru moțiunea de cenzură din 248 de voturi exprimate. Se pune, astfel, capăt, unei etape din frământările interne ale PSD. Sorin Grindeanu va reveni, cel mai probabil, la Timișoara. El nu mai poate fi președinte al Consiliului Județean Timiș, funcție din care a demisionat odată cu preluarea demnității de șef al Guvernului. Sorin Grindeanu ar putea activa în mediul privat dar și în calitate de cadru didactic.
Printre numele vehiculate în ultimele zile ca posibile nominalizări de prim-ministru din partea coaliției PSD-ALDE se numără: Florin Georgescu (prim-viceguvernator al Băncii Naționale, cunoscut drept un adept al paternalismului statului asupra economiei și mai puțin al dezvoltării economiei libere, fără intervenția statului), Mihai Fifor (președintele Consiliului Național al PSD, liderul senatorilor PSD, respins de președintele Klaus Iohannis, în 2015, când a fost propus ministru al Transporturilor), Eugen Orlando Teodorovici (fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice PNL-cabinetul Tăriceanu, fost ministru al Fondurilor Europene și al Finanțelor Publice PSD-cabinetul Ponta), Viorica Dăncilă (apropiată lui Liviu Dragnea, președinta Organizației de Femei a PSD și liderul grupului de europarlamentari PSD din Parlamentul European), Liviu Voinea (viceguvernator al Băncii Naționale, fost secretar de stat și ministru delegat pentru Buget în cabinetul Ponta). Urmează ca liderii coaliției PSD-ALDE să meargă la Palatul Cotroceni cu noua nominalizare de prim-ministru. Apoi, după consultările dintre Klaus Iohannis și formațiunile politice, președintele României va anunța numele premierului desemnat.