Pe 5 februarie a.c. se împlinesc 162 de ani de la prima vizită a domnitorului Alexandru Ioan Cuza la Focșani, o adevărată sărbătoare. Nu mai puțin de 20.000 de oameni „pe picior” venind din tot județul pentru a-l întâlni pe „Domnul Unirii”. Cu această ocazie, vom onora memoria înaintașilor printr-un eveniment de ținută organizat în Casa Marco din Panciu, monument istoric reabilitat recent și transformat în cofetărie. Vom aduce păncenilor cartea „Elita unionistă din Focșanii Unirii. Istorii. Destine. Patrimoniu.”, semnată de Silvia Vrînceanu și Dan Nichita, lucrare de cercetare dedicată elitei locale care a jucat un rol atât de important în procesul de construcție statală și modernizare instituțională. Vorbim despre boierii orașului, domni și doamne din cea de-a doua jumătate a secolului XIX, când “Orașul Unirii” a cunoscut o dezvoltare economică și culturală greu de egalat. Sunt povești despre oameni și faptele lor, care de obicei scapă prin ochiurile mai largi ale istoriei generale și care merită știute, prețuite și date mai departe.
Evenimentul va avea loc pe 5 februarie, de la ora 16.30, în Casa Marco din Panciu, și va cuprinde, pe lângă lansarea de carte, o expoziție de fotografie cu chipuri mai puțin știute din înalta societate locală. Cartea le va fi introdusă celor prezenți de către profesorul Cătălin Mocanu, autor al mai multor studii și cercetare istorică, și de către muzeograful Ionuț Iliescu, un cunoscător avizat al istoriei locale. Evenimentul cultural este dedicat împlinirii a 162 de ani de la Unirea Principatelor. (sursa: organizatori)