vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăComuna meaBORDESTICultură și spiritualitate, în această săptămână, la Bordești

Cultură și spiritualitate, în această săptămână, la Bordești

Comuna Bordești va fi o mică oază de cultură și spiritualitate în această săptămână. Mai întâi marți, 16 august, va avea loc o slujbă de sfințire a bisericii brâncovenești cu hramul Adormirea Maicii Domnului din localitate. Slujba va fi oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu ÎPS Ciprian, arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Evenimentul religios de mâine constă în Sfințirea Mare a bisericii și oficierea Sfintei Liturghii, iar la final toți cei prezenți vor putea trece prin altar. Biserica din Bordești, ridicată, inițial, ca mănăstire, a fost ctitorită în anii 1698-1699, de către căpitanul Mănăilă, dregător al voievodului Constantin Brâncoveanu. Biserica mănăstirii, păstrată până astăzi, iese în evidență atât prin arhitectura brâncovenească dar și prin pictura în frescă de pe pereții interiori, care poarta semnătură renumitului zugrav bisericesc Pârvu Mutu. Degradarea bisericii, determinată de cutremure și alunecări de teren, face că edificiul să fie părăsit definitiv în anul 1911. Ulterior, biserica este declarată monument istoric prin decret regal, la 10 martie 1915, ca urmare a recomandărilor reprezentanților Comisiei Monumentelor Istorice. Începând cu anul 1994, biserica brâncovenească din Bordești a fost integrată în programul național de restaurare. Lucrările au fost terminate în anul 2010: a fost reconstruită turla bisericii, au fost curățate elementele de pietrărie. Biserica este zidită pe o fundație de plan treflat, cu pridvor deschis pe latura vestică. Sunt de remarcat coloanele sculptate dintre pronaos și naos, precum și fragmentele de pictură originală, realizate de Pârvu Mutu, pe la începutul secolului al XVIII-lea. Autoportretul lui Pârvu Mutu, realizat de acesta în canatul intrării în pronaos, a fost extras după anul 1960, aflându-se în prezent la Muzeul de Artă al României.

Joi, 18 august, este programat simpozionul național ”Bordești-Brâncoveanu”, manifestare ajunsă la ediția cu numărul 7. Manifestarea culturală cuprinde mai multe momente: discursuri, premieri, lansarea unui film documentar, comunicări științifice, promovarea tradițiilor locale și județene, precum și a turismului cultural-istoric.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu