Centrul Cultural Vrancea, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, a demarat, în luna august, desfășurarea unor activități punctuale/proiecte informativ-preventive pentru prevenirea delicvenței juvenile și a victimizării minorilor, a violenței domestice, infracțiunilor contra patrimoniului, traficului de persoane și a consumului de droguri. Odată cu desfășurarea activităților Centrului Cultural Vrancea în Crângul Petrești, Ecran de vară – Seri tematice, din luna august, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea este alături de publicul participant la evenimentele culturale, prezentând materiale publicitare de prevenție a infracțiunilor, asigurând informarea comunitară și accesul la informații cu rol de prevenire a criminalității și victimizării cetățenilor.
Mulțumim reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, prezenți la activitățile cultural-educative ale Centrului Cultural Vrancea! (sursa: Centrul Cultural Vrancea)