sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateCum explică șefa Inspectoratului Școlar Vrancea depunctarea elevei notate cu 3 la...

Cum explică șefa Inspectoratului Școlar Vrancea depunctarea elevei notate cu 3 la Evaluarea Națională

O eroare de borderou ar fi stat la baza notării cu 3 a tezei unei eleve din Galaţi, la Evaluarea Naţională, în urma contestaţiei aceasta obţinând nota 8,25, potrivit inspectorului general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea, Daniela Marchitan, citat de Agerpres. „Am primit o sesizare de la Comisia judeţeană de evaluare a judeţului Galaţi care ne-au sesizat o diferenţă foarte mare de punctaj, de la nota 3 la nota 8,25. După ce am primit în cursul zilei de ieri (marţi – n.red.) lucrările din centrul zonal de contestaţii, am început cercetările. Comisia judeţeană a mers în centrul nostru de corectare, am vizualizat lucrarea, am vizualizat borderourile, am verificat şi celelalte lucrări din centru şi am descoperit că la lucrarea cu numărul 2.012 a fost trecută nota lucrării cu numărul 2013. Practic cele două note au fost trecute inversat pe lucrări”, a declarat Daniela Marchitan. Inspectorul general susţine s-au făcut demersurile pentru notarea corectă a elevilor. „Am sesizat comisia naţională de Evaluare Naţională, am explicat ceea ce s-a întâmplat, am luat declaraţiile celor doi profesori evaluatori şi aşteptăm rezoluţia comisiei naţionale pentru pasul următor. Bănuiesc că vom primi acceptul de a interveni în aplicaţie şi de a pune corect cele două medii copiilor. Pentru că interesul este pentru elevi în primul şi primul rând”, a precizat Marchitan.v Conform metodologiei de organizare a examenului de Evaluare Naţională, cei doi profesori riscă acum să nu mai aibă posibilitatea de a participa în comisiile de corectură la examenul de Evaluare Naţională. În urma examenului de Evaluare Naţională din luna iunie, o elevă din judeţul Galaţi a depus contestaţie privind teza la Matematică după ce lucrarea acesteia a fost notată cu 3. Ulterior, după reevaluare, teza elevei a primit nota 8,25, aceasta fiind una dintre cele mai mari diferenţe de notare pentru aceiaşi teză la nivel naţional, anunță Agerpres.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu