Preotul de la Catedrala Ortodoxă în construcție Sf. Cuvioasa Parascheva din Focșani, Florentin Răuță, a dovedit de-a lungul timpului o obediență rar întâlnită față de „primul bărbat al județului”. Deși administrația acestui județ nu reușește de 16 ani să finalizeze construcția a ceea ce se doreşte cel mai important lăcaș de cult, acest slujitor nu mai contenește cu osanale ridicate lui Marian Oprișan atunci când este întrebat despre evoluția lucrărilor. Iar atunci când nu este întrebat, se bagă singur în seamă. Zilele acestea, Marian Oprișan a postat pe pagina sa de Facebook un filmuleț despre județul Vrancea, care chipurile ar urma să fie difuzat pe cunoscut post francez TV5, în care sunt prezentate doar aspectele frumoase ce țin de acest județ. Preotul Răuță a ținut neapărat să iasă în evidență cu un comentariu lingușitor la adresa lui Marian Oprișan, în care introduce şi o virgulă între subiect şi predicat de toată frumuseţea, sugerându-i chiar și un slogan de campanie.
“Felicitari mult distinse domnule presedinte Marian Oprisan ! Avem ce arata lumii intregi, atunci cand vine vorba de Vrancea si de vranceni ! Traditii frumoase, cultura crestina si multe, multe alte aspecte ce tin de arealul nostru geografic si istoric. Toate aceste aspecte pe care le reliefati, Va definesc in calitate de prim gospodar al acestui judet, cu atat mai mult cu cat si initialele numelui ce-l purtati, arata calitatea dumneavoastra mai rar intalnita astazi, aceea de O.M. pentru oameni ! NB. Ar fi o idee pentru un slogan de campanie!”, îi scrie preotul Răuță lui Marian Oprișan.