sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneCum obțin cadrele didactice definitivatul și gradul II în starea de alertă....

Cum obțin cadrele didactice definitivatul și gradul II în starea de alertă. Elevii, transport public gratuit

Ordonanța de Urgență a Guvernului, adoptată astăzi, stabilește mai multe măsuri în domeniul educației, pentru perioada stării de alertă. Unele măsuri le privesc direct pe cadrele didactice.  ”Pentru anul școlar 2019-2020, cadrelor didactice care susțin examenul pentru definitivare în învățământ li se recunoaște nota obținută la ultima inspecție la clasă, susținută în calitate de cadru didactic calificat. Începând cu data intrării în vigoare a ordonanței de urgență și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, gradul didactic II se obține de către personalul didactic de predare cu o vechime la catedră de cel puțin patru ani de la obținerea definitivării în învățământ, prin promovarea următoarelor probe:

  • Cel puțin două inspecții școlare;
  • O probă scrisă care conține elemente de pedagogie și de psihologie, precum și elemente de metodica specialității cu abordări interdisciplinare și de creativitate, elaborată pe baza unei programe aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, pentru fiecare specialitate în parte.”, se menționează în documentul Guvernului.

Pe de altă parte, Guvernul a reglementat și transportul public al elevilor. Acesta va fi gratuit, pentru toți elevii din România. Conform OUG, ”operatorii de transport au obligația de a asigura transportul gratuit al elevilor și al altor categorii de persoane care beneficiază de facilități specifice de transport, sub sancțiunea: încetării contractelor de delegare a serviciului public de transport rutier de persoane, prin curse regulate, la nivel județean; retragerea licenței de traseu în cazul transportului interjudețean.”


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu