Executivul a aprobat, în şedinţa de joi, Hotărârea privind acordarea de ajutor financiar organizațiilor de producători şi altor forme asociative pentru comercializare din sectorul fructelor şi legumelor. Actul normativ creează cadrul legal pentru acordarea de ajutor financiar organizațiilor de producători şi a altor forme asociative pentru comercializare din sectorul fructelor şi legumelor, care se asigură din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), urmare a modificării legislaţiei UE în sectorul fructelor şi legumelor. De asemenea, se reglementează şi atribuţiile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi atribuţiile Agenţiei de Plăţi şi Intervenție pentru Agricultură.
Prin acordarea acestui ajutor financiar se continuă procesul de consolidare a formelor asociative în sectorul fructelor şi legumelor, având în vedere stimularea funcționării organizațiilor de producători. Continuarea acordării sprijinului financiar comunitar aferent programelor operaţionale implementate de organizaţiile de producători asigură obţinerea de producţii continue şi constante, în directă legătură cu exigenţele marilor lanţuri de magazine, precum şi obţinerea unui disponibil de fructe şi legume pentru export.
Pentru a beneficia de ajutor financiar, beneficiarii trebuie să depună şi să aibă aprobat un program operaţional. Programele operaționale au o durată minimă de 3 ani şi maximă de 5 ani. Ajutorul financiar din partea UE va fi egal cu valoarea contribuțiilor financiare ale membrilor sau ale organizației de producători plătite efectiv, dar limitat la 50% din valoarea reală a cheltuielilor suportate de organizația de producători, conform programului operaţional aprobat. Sprijinul financiar comunitar este limitat la 4,1% din valoarea producției comercializate (VPC) a fiecărei organizații de producători, pragul putând fi majorat în funcție de anumite criterii. Procentul de 4,1% din VPC poate fi majorat la 4,6% din VPC în cazul organizațiilor de producători şi la 4,7% din VPC în cazul altor forme asociative pentru comercializare, cu condiția ca suma ce depășește 4,1% din VPC să fie destinată măsurilor de prevenire şi gestionare a crizelor.
Organizațiile de producători recunoscute până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri îşi păstrează recunoașterea şi pot beneficia de prevederile acesteia, cu condiția respectării obligațiilor asumate la data recunoașterii. Organizațiile de producători care au un program operaţional aprobat înainte de data intrării în vigoare a prezentei hotărâri solicită în scris la centrele județene ale APIA, până la data de 1 noiembrie 2017, după caz continuarea/ modificarea/ înlocuirea programului operaţional pentru a beneficia de prevederile hotărârii. Prevederile se aplică inclusiv programelor operaţionale depuse spre aprobare pentru care nu a fost finalizată procedura de aprobare până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Prin acordarea sprijinului financiar se urmărește creșterea cantitativă şi calitativă a produselor din sectorul fructe şi legume şi creșterea nivelului de valorificare a producției, care împreună pot asigura stabilizarea nivelului prețurilor produselor pe piaţă; asigurarea materiei prime pentru unitățile de procesare; echilibrarea balanței comerciale prin stimularea ofertei de legume-fructe din producția autohtonă.
Totodată, act normativ prevede adoptarea de norme pentru punerea în aplicare a prevederilor acestei hotărâri, care se aproba prin ordin al ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 1078/2008 privind acordarea de sprijin financiar grupurilor de producători recunoscute preliminar şi organizațiilor de producători în sectorul fructe şi legume, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă. (Guvernul României)