Cererile se transmit online sau se depun, în perioada 3 – 18 mai 2023, la unitatea de învățământ la care se solicită înscrierea copiilor. În aceeași perioadă, vor fi depuse/transmise și celelalte documente necesare pentru înscriere, respectiv:
– actul de identitate al părintelui/al tutorelui legal; dacă este cazul, document din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde este stabilit domiciliul minorului;
– certificatul de naştere al copilului;
– recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare (pentru copiii care împlinesc 6 ani perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2023 inclusiv);
În cazul înscrierii la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, sunt necesare și documentele care atestă îndeplinirea criteriilor generale, respectiv a criteriilor specifice de departajare. Criteriile generale de departajare sunt disponibile și pe cererea-tip de înscriere. Criteriile specifice de departajare sunt comunicate la nivelul fiecărei unități de învățământ.
Părintele poate opta pentru înscrierea copilului la școala de circumscripție în situația în care copilul nu este înscris la școala solicitată, din lipsă de locuri libere, prin bifarea acestei opțiuni în cererea-tip de înscriere. (sursa: Ministerul Educației)