La întâlnirea de marți, de la Primăria Focșani, dintre reprezentanții romilor din municipiu, autorități locale și facilitatorii ROMACT, care derulează un program în sprijinul comunității de romi, cel mai dezbătut subiect a fost cel al datoriilor pe care foarte multe familii le au la bugetul local.
Romii prezenți în sală i-au cerut primarului să nu le mai perceapă majorări și penalități de întârziere. Primarul Cristi Misăilă le-a promis că după alegeri va face demersuri personal la Guvern, pentru stingerea penalităților, dar că până atunci va trebui să respecte legea.
„La noi la Primărăie a venit Curtea de Conturi și ne-a spus foarte clar. Au făcut o situație cu cei care au debite mai mult de 1.000 de lei. Mi s-a spus că dacă nu reușesc să recuperez acele debite să aduc bani de acasă. Am în față o situație cu 107 familii care înregistrează datorii la bugetul local al municipiului Focșani de 9,5 miliarde de lei vechi. Sunt bani pe care Primăria Focșani, o parte din ei, i-a achitat la CUP, la CUP-Salubritate, la ENET și la Electrica. Sunt bani pe care noi i-am achitat din bugetul local, din banii tuturor focșănenilor, și pe care noi trebuie să-i recuperăm de la cei pe care nu i-au achitat. CUP-ul, ENET-ul și Electrica, dacă nu achităm aceste sume la termen, ne percep majorări de întârziere și penalități”, a spus primarul Cristi Misăilă.