Timpul se comprimă și examenele naționale bat la ușă. Calendarul bacalaureatului sesiunea iunie-iulie 2023 prevede că luni, 12 iunie, încep probele de competență. Însă prelungirea grevei cadrelor didactice va face imposibilă organizarea acestor probe. Astfel, o variantă ar fi suspendarea și echivalarea lor cu notele obținute de elevii de clasa a XII-a în timpul liceului (așa cum s-a întâmplat în timpul pandemiei). „Putem echivala probele de competențe cu notele de pe parcursul liceului. Nu cred ca este o soluție ideală, cred ca trebuie date acele probe, dar dacă vom ajunge în acea situație vom merge pe soluții pe care le-am mai testat deja”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, la Europa FM. Calendarul oficial al bacalaureatului este, la acest moment, următorul:
- 29 mai – 9 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
- 9 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 12 – 14 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română -proba A
- 14 – 15 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă -proba B
- 14 – 16 iunie 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 19 – 21 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională -proba C
- 26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) -proba scrisă
- 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 -18.00
- 4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
- 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale.