De anul viitor se desființează SC Parking SA Focșani, iar activitatea de administrare a locurilor de parcare din municipiu se transferă la Direcția de Dezvoltare Servicii Publice din cadrul Primăriei Focșani. Prin urmare, DDSP trebuie să angajeze personal pentru Serviciul parcări. Potrivit organigramei, acest nou serviciu are nevoie, deocamdată, de 17 angajați, dintre care 3 vor fi pe posturi de șef. Iată posturile scoase la concurs:
- șef serviciu gradul II – studii superioare la Serviciul parcări – 1 post;
- șef birou gradul II – studii superioare la Biroul administrare parcări cu plată și control – 1 post;
- inspector de specialitate gradul II – studii superioare la Serviciul parcări – Compartiment administrare parcări reședință – 1 post;
- referent IA – studii medii la Serviciul parcări – Compartiment administrare parcări reședință – 1 post;
- referent I – studii medii la Serviciul parcări – Compartiment administrare parcări reședință – 2 posturi;
- referent I – studii medii la Biroul administrare parcări cu plată și control – 2 posturi;
- casieri la Biroul administrare parcări cu plată și control – 9 posturi.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concursuri/examene sunt:
- șef serviciu gradul II – studii superioare la Serviciul parcări – 1 post: studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă; minim 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției; cunoștințe de operare PC.
- șef birou gradul II – studii superioare la Biroul administrare parcări cu plată și control – 1 post: studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă; minim 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției; cunoștințe de operare PC.
- inspector de specialitate gradul II – studii superioare la Serviciul parcări – Compartiment administrare parcări reședință – 1 post: studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă; minim 1 an vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției; cunoștințe de operare PC.
- referent IA – studii medii la Serviciul parcări – Compartiment administrare parcări reședință – 1 post: studii medii; minim 6 ani și 6 luni vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției; cunoștințe de operare PC.
- referent I – studii medii la Serviciul parcări – Compartiment administrare parcări reședință – 2 posturi: studii medii; minim 3 ani și 6 luni vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției; cunoștințe de operare PC.
- referent I – studii medii la Biroul administrare parcări cu plată și control – 2 posturi: studii medii; minim 3 ani și 6 luni vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției; cunoștințe de operare PC.
- casieri la Biroul administrare parcări cu plată și control – 9 posturi: studii generale/medii.
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 13 decembrie, ora 16.00: termenul limită de depunere a dosarelor; 21 decembrie, ora 08.00/10.00/12.00/14.00 (după caz) – proba scrisă; 27decembrie, ora 08.00/13.00 (după caz) – proba interviu. Relații suplimentare se obțin la sediul Direcției de Dezvoltare Servicii Publice Focșani, strada Mărășești nr. 76, etajul II, telefon 0237/225.617, interior 204.