duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăActualitateDe la ce afacere i se trage lui Decebal Bacinschi în dosarul...

De la ce afacere i se trage lui Decebal Bacinschi în dosarul de la DNA

Consiliul local Focşani a fost convocat la sfârşitul lui decembrie 2013, în şedinţă de îndată, de către primarul Decebal Bacinschi, urgenţa chemării aleşilor la vot fiind o investiţie care lasa de atunci multe semne de întrebare.
Mai exact, edilul şef al municipiului a întocmit un proiect de hotărâre, votat de majoritatea USL din consiliul local, privind alocarea sumei de 500.000 de lei pentru achiziţionarea unei plase de lumini care să fie amplasată în Piaţa Unirii pe timpul sărbătorilor de iarnă.
Suspect era faptul că „perdeaua” de luminiţe era montată cu două săptămâni în urmă în centrul civic al oraşului, astfel că la momentul votului consilierii erau deja puşi în faţa faptului împlinit.
Nu mai punem la socoteală că aleşii locali nu au primit nici un fel de informaţii, cum ar fi fost firesc, cu privire la societatea care a executat lucrarea

“În timp ce USL votează legi penale la Parlament la ceas de noapte, noi suntem chemaţi dimineaţa pentru a vota ceva pentru care nu avem rapoarte. Protestez, nu pot să votez ceva ce nu ştiu”, a spus atunci în plenul consiliului local consilierul PDL Nicu Tănase.

„Este o şedinţă făcută pe picior. Plasa este tot pentru cetăţeni. Şi eu îmi duc copiii în Piaţa Unirii”, a ţinut să precizeze consilierul Cătălin Vrabie, liderul grupului USL.

Primarul Decebal Bacinschi a motivat urgenţa achiziţionării plasei de lumini prin faptul că instalaţiile vechi care erau puse de obicei în Piaţa unirii s-au stricat iar primăria nu a mai făcut investiţii în această direcţie de zece ani.

„Din 2004 s-au alocat sume foarte mici pentru aceste sărbători. Am considerat că este necesară o investiţie acum, pentru Piaţa Unirii nou refăcută. La plasa veche s-a renunţat”, a încercat să dreagă busuiocul primarul Decebal Bacinschi.
Firma de la care s-a achiziţionat şi care a şi montat instalaţia luminoasă din centrul civic al municipiului este SC Total Strada SRL din Bucureşti, administrată de Bogdan Dorian Ştefan.
Plasa de lumini montată în Piaţa Unirii din Focşani în perioada sărbătorilor de iarnă a costat 496.880 de lei, inclusiv TVA.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 22.02.2017.

Bacinschi este acuzat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu