Biblioteca Județeană “Duiliu Zamfirescu” Vrancea lansează elevilor invitația de a participa la cea de a VIII-a ediție a Concursului național de poezie “Oana-Diana Renea” cu tema – TĂRÂMUL LECTURII. Acest concurs de poezie este organizat de Biblioteca Judeţeană Vrancea, în memoria poetei Oana Diana Renea, autor de cărţi pentru copii, membru al Uniunii Scriitorilor din România, pentru a stimula creaţia literară în rândul copiilor de vârstă şcolară din clasele I-VIII. Concursul se organizează cu acordul şi sprijinul familiei autoarei – doamna profesoară Afrodita Renea şi domnul profesor Victor Renea. Aşteptam lucrări ale micilor scriitori de poezie, din clasele I-VIII, care îşi pot dezvălui prin creaţiile lor, sentimente, amintiri, fragmente sau gânduri legate de personajele de poveste, cartea preferată, plăcerea lecturii, sau persoane (învăţătoarea, părinţii sau bunicii) alături de care au descoperit lumea cărţilor. Aici lăsăm imaginaţia copiilor să dezvolte acest subiect extrem de generos.
ETAPELE CONCURSULUI
- 06 decembrie 2019: lansarea ediţiei a VIII – a concursului de poezie Oana-Diana Renea. Promovarea concursului în rândul elevilor din Judeţul Vrancea şi din țară.
- 06 decembrie 2019 – 06 februarie 2020: depunerea lucrărilor.
- 14 februarie 2020: festivitatea de premiere,organizată de Secţia pentru copii şi tineret Oana-Diana Renea.
Regulamentul este afişat pe site-ul bibliotecii www.bjvrancea.ro şi este disponibil şi pe pagina https://www.facebook.com/bjvrancea/ Participanţii se pot înscrie în concurs cu cel mult trei poezii iar organizatorii recomandă şi solicită participanţilor la concurs să trimită lucrări originale, nepublicate încă.
Le urăm succes tuturor participanților și îi așteptăm cu lucrări la sediile bibliotecii sau prin poştă, la adresa Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, Secţia pentru copii şi tineret Oana-Diana Renea, strada Nicolae Titulescu, nr. 12, localitatea Focşani, judeţul Vrancea, având la expeditor doar menţiunea pentru Concursul de poezie “Oana-Diana Renea”, ediția a VIII-a (numele participantului regăsindu-se în interior pe colţul sigilat al lucrării). Pentru a simplifica modalitatea de transmitere a lucrărilor și a încuraja participarea națională, lucrările pot fi trimise și prin e-mail la adresa secţia_copii@bjvrancea.ro (cu menţiunea pentru Concursul de poezie “Oana-Diana Renea”) cu următoarele date de identificare: nume, prenume, vârstă, clasă, şcoală, localitate, nr. telefon. Organizatorul concursului Biblioteca Judeţeană Vrancea se va ocupa de listarea, lipirea datelor confidenţiale şi transmiterea acestora către juriu. Mulțumim cadrelor didactice care s-au implicat încă de la prima ediție a concursului în coordonarea și pregătirea elevilor și nu în ultimul rând membrilor juriului, care sunt mereu aproape de inima bibliotecii, domnilor profesori Costică Neagu și Valeriu Anghel .(Olaru Maria Cristina, organizator)